Dorian Popa revine în echipa Ruxandrei Ion la cinci ani de când a făcut parte din serialul Pariu cu viața. Revenirea la actorie, dar și pe platourile de filmare a fost un moment emoționant pentru artist. În Sacrificiul, Dorian îi va da viață lui Mario.
„Propunerea de a juca în serialul Sacrificiul este oferta de suflet pe care am primit-o în anul 2019, un an în care am avut încredere. M-a sunat doamna Ruxandra Ion şi mi-a zis: Vreau să vii până la mine!, lucru care m-a pus pe gânduri, mai ales că nu am mai lucrat cu dânsa de la serialul Pariu cu viața. Am fost extrem de încântat de propunerea primită și i-am mulțumit din suflet doamnei Ruxandra pentru că s-a gândit să mă coopteze în noul proiect.
Prima zi de filmări a început cu mine și Gabi Ciocan, un alt coleg din „Pariu cu viața", întâmplare care mi-a dat și mai multe emoții! Nu am mai jucat de ceva vreme, mai exact de pe vremea La La Band, iar emoția primelor cadre a fost colosală, mai ales pentru că mi-am reaminit ce înseamnă să joci pe platourile de filmare ale unui serial.
Mario, personajul căruia îi dau viață este unul ofertant. Este undeva între Dorian Popa și ce ar fi fost Dorian Popa dacă nu exista maturitate, dacă nu ar fi existat principii și reguli. Mario este partea mea descătușată! Am început munca cu mult înainte de difuzare, în consecință așteptările vor fi din ce în ce mai mari, mai greu de suportat, însă cu siguranță publicul o să iubească serialul la care lucrăm", a declarat Dorian.
A jucat și în Fructul oprit
După apariția sa în „Fructul oprit", Gabi Ciocan s-a arătat entuziasmat să primească propunerea unui nou proiect, dar și emoționat întrucât acesta a fost coleg cu Dorian Popa și pe platourile de filmare ale serialului Pariu cu viața.
„Am avut mari emoții după ce am filmat primele secvențe, deși am terminat în urmă cu câteva zile filmările pentru Fructul oprit, iar repetițiile pentru serialul Sacrificiul au început destul de repede. Când am aflat că o să joc alături de Dorian nu mi-a venit să cred, acela fiind un moment în care m-am bucurat enorm, mai ales că au trecut mulți ani de când nu am mai fost colegi pe platourile de filmare. Tot ce pot să vă dezvălui despre personajul meu, Antonio, este faptul că îmi oferă șansa să fac comedie, lucru care mă avantajează foarte mult, pentru că îmi place să fac lumea să râdă", a mărturisit Gabi Ciocan.
Sacrificiul este numele noului proiect pe care Ruxandra Ion îl va produce pentru Antena 1. Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un "family drama" cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă