Doliu în lumea muzicală. Un celebrul compozitor s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay
Muzicianul şi compozitorul argentinian Jorge Milchberg, devenit celebru după ce a adaptat şi a înregistrat în anii 1960 "El Condor Pasa", probabil cea mai cunoscută melodie andină din lume, a murit la Paris la vârsta de 93 de ani, a anunţat vineri Ambasada Argentinei din Franţa.

Jorge Milchberg, născut la Buenos Aires în 1928 din părinţi polonezi, dar care locuia în Franţa încă din 1955, a decedat în data de 20 august, însă moartea lui a fost confirmată abia vineri de familia sa şi de ambasada argentiniană, potrivit Agerpres.

Pianist de formaţie clasică şi cântăreţ la charango (o chitară andină, n.r.) de renume mondial, muzicianul sud-american a fost timp de aproape 60 de ani membru şi director artistic al Los Incas, un grup emblematic de muzică andină creat în anii '50 la Paris şi care a susţinut numeroase turnee internaţionale, a precizat Ambasada Argentinei din Franţa într-un comunicat.

Grupul Los Incas, cunoscut şi sub numele de Urubamba, a înregistrat în 1964 melodia "El condor pasa", apoi, din nou, cu aranjamente muzicale create de Jorge Milchberg şi versuri de Paul Simon, o versiune cântată de duoul folk newyorkez Simon & Garfunkel, sub titlul "If I Could", pe albumul lor "Bridge over troubled water" (1970).

2. Sursa foto... (jorge-milchberg-1408911_10837700.jpg)

Descriere foto: Compozitorul Jorge Milchberg, Sursa: Agerpres


Iniţial, tema din "El Condor Pasa" era extrasă dintr-o zarzuela, o piesă de teatru muzical cu acelaşi nume, creată în 1913 de compozitorul peruan Daniel Alomia Robles, dar într-o versiune pentru orchestră.

Versiunea pentru un ansamblu redus creată de Jorge Milchberg şi titlul grupului Simon & Garfunkel, devenit o piesă folk standard, au contribuit la spectaculosul renume internaţional al melodiei "El Condor Pasa", care a inspirat nenumărate versiune ulterioare şi a contribuit la creşterea interesului faţă de stilurile muzicale latino-americane.

Jorge Milchberg, precizează site-ul grupului Los Incas, intenţiona "să creeze aranjamente noi şi să adapteze muzici tradiţionale, în prezent popularizate de stilul World Music, dar care erau inedite în anii '60-'70".

Compozitorul sud-american va fi înhumat în oraşul Thenisy din departamentul francez Seine-et-Marne, a precizat Ambasada argentiniană.

Citește și:

A murit celebra cântăreață Dani, regina ”Paris by night”

Cântăreaţa franceză Dani a încetat din viaţă luni, la vârsta de 77 de ani, a anunţat managerul ei, Lambert Boudier, informează Agerpres, citând AFP. Artista, care s-a remarcat și ca actriţă şi model, a murit "în urma unei boli" în regiunea Tours (centru) unde locuia, potrivit sursei citate.

Ea terminase recent turneul de promovare a celui mai recent disc al său, "Horizons Dorés" şi încheiase deja pregătirea unui nou album.

Dani a ales să îşi intituleze viitorul album "Attention Départ". "Am fost avertizaţi, ea doar a uitat să ne spună că va fi iminent", scrie într-un mesaj publicat pe Facebook de anturajul ei profesional.

"Nimic nu a fost mai important pentru ea decât să creeze, să cânte, să fie înconjurată de cei pe care îi iubea", se mai arată în mesaj.

"Dacă Dani a inspirat atât de mulţi artişti - fotografi, cineaşti, textieri, compozitori, regizori - este pentru că era un suflu puternic de viaţă, o natură întreagă, debordând de dragoste şi energie", a adăugat managementul său.

Dani era numită și regina "Paris by night"



Dani a fost regina "Paris by night" în anii '70, la cârma L'Aventure, un club de noapte la modă, versiunea franceză a legendarului Studio 54 din New York.

François Truffaut a ales-o pentru rolul Liliane din "La Nuit américaine", care a primit în 1974 Oscarul pentru cel mai bun film străin. În 1987, fosta muză a stilului muzical yéyé şi-a relatat coborârea în infern în cartea "Drogue la galere"... mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel