Părintele stareț Ghelasie Țepeș de la mănăstirea ”Sf. Mc Dimitrie izvorâtorul de mir” din Sighișoara a fost în adolescență unul dintre ucenicii părintelui Arsenie Boca, personalitate care l-a marcat, ajungând mai apoi starețul Mănăstirii Sighișoara.
Părintele arhimandrit Ghelasie Țepeș a încetat din viață la 58 de ani, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Părintele s-a născut în anul 1962, după cum a relatat Romania TV, și s-a stins din viață în această dimineață. Părintele stareţ a fost hirotesit arhimandrit, în anul 2005 și a primit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie acordată în Patriarhia Română.
Părintele Ghelasie Țepeș a pus bazele așezământului monahal de la Sighișoara în anul 1998, venind aici, împreună cu alţi patru călugări (ieromonahul Emanuel, rasoforul Ioil, rasoforul Irineu şi fratele Simion). Lucrările la Mănăstirea cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” au început cu ridicarea chiliilor și s-au terminat (împreună cu paraclisul) în anul 2000.
În anul următor au început lucrările la biserică, acestea fiind finalizate doi ani mai târziu, în 2002, laolaltă cu arhondaricul, clopotnița și incinta viitorului muzeu. Slujba de sfinţire a mănăstirii a avut loc în ziua de 6 mai 2005 – de Izvorul Tămăduirii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky