Doi tineri din Târgoviște, sechestrați de iubitul fetei cu care și-au dat întâlnire. Detalii cutremurătoare: Bătuți și agresați sexual timp de 5 ore
Doi tineri din Târgoviște, de 19 și 20 de ani, au fost sechestrați de iubitul fetei cu care și-au dat întâlnire.
Cinci bărbați au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile după ce au sechestrat doi tineri de 19, respectiv 20 de ani. S-a întâmplat într-un apartament din Târgoviște, unde unul dintre tineri a fost ademenit de o tânără cunoscută pe internet, transmite Realitatea Plus. Băiatul și amicul lui au fost închiși în locuință, bătuți, batjocoriți și șantajați cu suma de 20.000 de lei, Polițiștii au intrat imediat pe fir și i-au salvat în ultimul moment.
Tinerii credeau că se vor întâlni cu o fată de 16 ani
Cei doi tineri urmau să se întâlnească în Târgoviște cu o fată de 16 ani pe care unul dintre ei o cunoscuse pe internet. Tânăra l-a invitat la ea acasă pe băiatul de 19 ani, dar în spatele mesajelor se afla, de fapt, iubitul fetei. Acesta a vrut să îi dea o lecție rivalului, așa că și-a chemat în ajutor mai mulți prieteni. Cinci indivizi cu vârste cuprinse între 16 și 45 de ani i-au așteptat în scara blocului pe cei doi tineri, i-au înconjurat, i-au imobilizat și i-au sechestrat în apartament mai bine 5 ore.
"Bănuiții ar fi lipsit de libertate în mod ilegal doi tineri în vârstă de 19 și 20 de ani, i-au agresat, i-au supus la gesturi umilitoare și i-ar fi determinat să întrețină raporturi sexuale. Întreaga activitate infracțională a bănuiților a fost înregistrată video.", a declarat Alexandra Ciurea, purtător de cuvânt al IPJ Dâmbovița.
Unul dintre tineri a reușit să scape și a anunțat poliția, după 5 ore de chin
Apoi, cei doi băieți au fost șantajați. Li s-au cerut 20.000 de lei pentru ca imaginile compromițătoare să nu fie făcute publice. După mai multe ore de chin, unul dintre tineri a fost lăsat să plece ca să facă rost de bani. Când a scăpat din apartamentul groazei s-a dus direct la poliție. Oamenii legii au intervenit imediat cu mai multe echipaje în apartamentul agresorilor. Acum oamenii legii au deschis un dosar penal, iar agresorii sunt acum acuzați de privare de libertate, șantaj, furt, lovire și alte violențe. Aceștia au fost deja arestați preventiv pentru 30 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News