Doi români din Italia falsificau documente pentru venitul de cetăţenie. Poliţia a intervenit
Polițiștii italieni au arestat doi români, în vârstă de 19 și 29 de ani, și au denunțat o altă femeie de 27 de ani, pentru infracțiunea de deținere și fabricare de documente de identificare false. Cei trei au pus pe picioare o adevărată fabrică de documente false pentru a obține Venitul de Cetățenie.
O anchetă efectuată de polițiștii italieni a dus la arestarea, în seara zilei de joi, a doi tineri români acuzați de fals și uz de fals, precum și la denunțarea unei femei de aceeași naționalitate pentru complicitate la aceste infracțiuni.
"Pe 11 februarie 2021, în via Cividale del Friuli din Milano, Poliția de Stat a arestat doi cetățeni români în vârstă de 19 și 29 de ani și a denunțat o conațională de 27 de ani, pentru infracțiunea de deținere și fabricare de documente de identificare false”, se arată într-un comunicat publicat de Poliția de Stat din Italia.
Românii aveau imprimante și dispozitive de plastifiere
În urma investigațiilor efectuate de Biroul General de Prevenire și Ajutor Public din cadrul Poliției de Stat, oamenii legii au ajuns la adresa din Milano.
Agenții au intrat în apartament și au găsit un bărbat care se afla în fața unui computer și vizualiza fișierul unui document de identitate românesc în curs de editare. Polițiștii au trecut astfel la verificarea și percheziționarea apartamentului, găsind numeroase fotografii de pașaport și documente false pe numele mai multor persoane. Totodată, agenții au mai găsit 3 calculatoare, 3 imprimante, 1 dispozitiv de tăiat hârtii, material pentru plastifiere și imprimare fotografică, 1 pachet de cartele SIM reîncărcabile și suma de 2.000 de euro.
Chiar când polițiștii erau acolo, în apartamentul respectiv a sosit o tânără româncă în vârstă de 27 de ani despre care anchetatorii au constatat apoi, având în vedere că figura ei apărea în fotografiile de pe mai multe documente găsite acolo, că era complice la operațiunea de falsificare. În plus, agenții au găsit în diferite conversații pe chat dintre cei trei români material fotografic și alte documente, cum ar fi coduri fiscale.
Actele false erau folosite la obținerea Venitului de Cetățenie
După ce au analizat telefoanele mobile ale celor doi bărbați, au fost găsite fișiere care conțin certificate de rezidență și documentație utilă pentru obținerea Venitului de Cetățenie.
"Cei doi tineri români se află acum sub arest la domiciliu. Băiatul de 19 ani a fost deja arestat și, între timp, eliberat, în urmă cu două săptămâni după ce a încercat să obțină cardul bancar pentru Venitul de Cetățenie într-un oficiu poștal folosindu-se, evident, de documente false. Femeia, cu antecedente penale și ea pentru falsificare, care beneficiază și de Venitul de Cetățenie, a fost denunțată în stare de libertate de polițiștii Biroului General de Prevenire pentru deținere și fabricare de documente false”, se mai arată în comunicatul poliției, conform Ştiri Diaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News