Doi pui de urs, loviţi mortal de un tren
Doi pui de urs au fost loviţi mortal de un tren, sâmbătă, în zona podului de pe Valea Gârbea, comuna Lunca de Sus, a informat Biroul de presă al IPJ Harghita.
Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a declarat pentru Agerpres că "se acţionează deîndată" şi au fost anunţate toate instituţiile abilitate, conform HG 323/2010. Medicul veterinar se află la faţa locului pentru a constata cauza morţii, iar apoi cadavrele celor doi pui de urs vor fi ridicate de asociaţia care gestionează fondul de vânătoare din zonă, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, puii de urs ar avea vârsta de peste un an şi nu s-a constatat prezenţa ursoaicei în zonă. Cu toate acestea, un echipaj de jandarmi a fost trimis la faţa locului pentru asigurarea perimetrului până când trupurile animalelor vor fi ridicate, în eventualitatea în care ursoaica ar apărea.
În Harghita sunt frecvente cazurile în care urşii sunt loviţi mortal de tren, cu precădere în zona Băile Tuşnad, dar şi accidentaţi de autovehicule pe drumurile din judeţ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News