Doi militari americani au fost ucişi în Afganistan
Doi militari americani au fost ucişi luni în Afganistan, a anunţat comandamentul operaţiunii Resolute Support a NATO, transmit Reuters şi AFP.
Cei doi militari, a căror identitate nu a fost dezvăluită, au fost ucişi în luptă, a menţionat comandamentul NATO într-un comunicat care nu face alte precizări.
Acest incident aduce la cel puţin 11 numărul militarilor americani din Afganistan decedaţi în 2019, menţionează Reuters.
Aproximativ 20.000 de militari străini, cei mai mulţi dintre ei americani, se află în Afganistan în cadrul misiunii de antrenare, asistare şi consiliere a forţelor afgane. În 2018, un număr record de 3.804 de civili au fost ucişi în Afganistan, indica ONU în luna februarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News