Doi gemeni au murit în aceeași zi
Doi gemeni, Julian și Adrian Riester, s-au născut la câteva secunde unul de celălat. După 92 de ani au murit, la diferență de câteva ore. Ei au fost și fraţi călugări şi în Ordinul Franciscan al Cultului Romano-Catolic timp de 65 de ani.
În această perioadă, şi-au petrecut cea mai mare parte a timpului lucrând în cadrul Universităţii St. Bonaventure, unde se ocupau cu tâmplăria sau cu grădinăritul.
Cei doi fraţi au murit în aceeaşi zi, la Spitalul St. Anthony, fratele Julian dimineaţa, iar fratele Adrian seara. Amândoi au murit în urma unui infarct.
Julian şi Adrian Riester s-au născut pe 27 martie 1919, într-o familie în care mai erau deja cinci fete.
"Tata, doctor de profesie, s-a rugat să aibă şi un băiat, însă Dumnezeu i-a trimis doi", spunea, odată, fratele Adrian.
După ce au terminat Institutul Joseph Collegiate, cei au vrut să se înroleze în armată, dar au fost respinşi din caza unor deficienţe de vedere. Unul avea probleme cu ochiul stâng, celălalt cu dreptul. Într-un final, s-au alăturat misiunii Holy Name Province. După ce au slujit în diverse parohii din Buffalo timp de 17 ani, s-au întors la Universitatea St. Bonaventure în 1973, unde şi-au petrecut următorii 35 de ani din viaţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News