Data publicării:

Doi căpitani ai unor nave ruseşti vor fi anchetaţi penal pentru că nu au acordat ajutor vasului care se scufunda în Volga

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
doua nave rusesti au trecut pe langa vasul care se scufunda in Volga
doua nave rusesti au trecut pe langa vasul care se scufunda in Volga

Comisia rusă pentru investigaţii, Ria Novosti, a anunţat că va începe urmărirea penală împotriva a doi căpitani de pe navele ruseşti care au trecut fără a face nimic pe lângă vasul care se scufunda în Volga. În accident au murit 88 de persoane, conform ultimelor estimări.

Cele două nave ruseşti erau un trasnportor de petrol şi o barjă, dar au trecut pe lângă locul incidentului fără a face nimic pentru a-i ajuta pe cei aflaţi implicaţi în accident. Ministrul rus al Transporturilor, Igor Levitin, a declarat luni că pentru căpitanii celor două nave care au trecut pe lângă Bulgaria vor fi pronunţate "pedepse maxime", informează Mediafax.

Potrivit ultimelor date aflate în posesia anchetatorilor, la bodul navei Bulgaria se aflau 205 persoane, iar Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a confirmat marţi moartea a 88 de persoane, dintre care 11 copii, precizând că alte 79 de persoane au fost salvate de o navă care a trecut pe lângă locul accidentului.

Nava, construită în 1955 şi modernizată cu 30 de ani în urmă, nu avea licenţă pentru transportul de pasageri şi înregistrase o serie de probleme de securitate, inclusiv un motor defect şi o înclinaţie către partea dreaptă, şi era supraîncărcată în momentul producerii accidentului. În plus, compania care administra nava nu avea licenţă pentru organizarea de croaziere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel