Document bombă în cazul lui Becali. Ce s-a descoperit
Gigi Becali vrea cu orice preț să iasă din închisoare. După ce i-a fost respinsă cererea de eliberare condiționată pentru a se putea opera, latifundiarul a făcut un gest surprinzător.
Fostul deputat PNL a făcut plângere împotriva României la un organism european care luptă împotriva torturii.
Gigi Becali s-a folosit de drepturile sale pentru a i se face dreptate și – în afară de faptul că a depus o plângere la CEDO – s-a adresat și unui organism extrem de influent – Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante.
Prin avocata sa, deţinutul s-a adresat CTP printr-o plângere depusă la Bruxelles pe 26.02.2014. În plângere, Becali arată bolile de care suferă, mijloacele chirurgicale prin care (conform unor specialişti de marcă) ar trebui să se intervină, dar şi faptul că, deşi a demonstrat că suferinţele sale s-au agravat de când este în puşcărie, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor ”nu deţine aparatura medicală necesară în vederea efectuării intervenţiei neurochirurgicale prescrise”, Tribunalul Constanţa a decis respingerea cererii sale de întrerupere a pedepsei în vederea intervenţiei chirurgicale, ”în completă disonanţă cu concluziile medico-legale”, scrie România TV.
Pe de altă parte, latifundiarul din Pipera a apelat și la o altă strategie pentru a face intervenția chirurgicală de care are atâta nevoie. Becali a depus o cerere prin care a cerut transfer la o închisoare din străinătate.
Rămâne de văzut dacă omul de afaceri va reuși să iasă din închisoare pentru a-și putea face operație chirurgicală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News