Data publicării:

Doar 20 de companii produc jumătate din plasticul de unică folosință risipit în întreaga lume

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Doar 20 de companii produc peste jumătate din toate plasticele de unică folosință aruncate la nivel mondial.

Conform BBC, aceasta este concluzia unei analize a rețelei de corporații ce stă în spatele producției de plastic. Studiul a analizat în jur de 1.000 de fabrici din întreaga lume care produc materialele brute necesare pentru crearea produselor de unică folosință. Bidoane de plastic, ambalaje alimentare și pungi de cumpărături sunt printre miliardele de obiecte care sunt folosite o singură dată și apoi sunt aruncate, ajungând deseori în oceanele lunii.

Cercetarea a fost făcută de un consorțiu din care a făcut parte și Școala de Economie și Științe Politice din Londra. Studiul a analizat ce companii se află la baza lanțului de aprovizionare cu plastic și creează polimeri, piatra de căpătâi a plasticului. Astfel, 20 de companii petrochimice se află la sursa a 55% din tot plasticul de unică folosință al lumii. Printre acestea se numără ExxonMobil, Dow și Sinopec.

Australia, cel mai mare risipitor de plastic de unică folosință

 

Studiul a expus și ce țări generează cea mai mare risipă de plastic de unic folosință pe cap de locuitor. Pe această listă condusă de Australia (n.r., locul I) și Statele Unite ale Americii (n.r., locul II), Marea Britanie se află pe locul patru. La baza creșterii cererii de plastic de unică folosință se află și nevoia de măști de protecție și alte echipamente de protecție medicală folosite pentru a combate criza Covid-19.

Ele sunt companiile care sunt repsonsabile din unul din două obiecte din plastic aruncate

 

Producătorul american ExxonMobil este cel mai mare producător de plastic de unică folosință, se arată în studiu, fiind urmat de: Dow, Sinopec, Indorama Ventures, Saudi Aramco, PetroChina, LyondellBasell, Reliance Industries, Braskem, Alpek SA de CV, Borealis, Lotte Chemical, INEOS, Total, Jiangsu Hailun Petrochemical, Far Eastern New Century (FENC), Formosa Plastics Corporation, China Energy Investment Group, PTT și China Resources.

Potrivit președintelui fundației care a publicat studiul, Minderoo Foundation, cercetarea arată „cum viitorul crizei de risipă de plastic este în mâna a doar 20 de firme”. „Este un punct extraordinar care poate fi folosit de legiuitori pentru a-i influența să producă plastic reciclat, nu plastic din combustibili fosili”, a transmis Dominic Charles.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel