DNA studențesc: Razii în cămine pentru traficanți de locuri de cazare
Noul an universitar este pe cale să înceapă și studenții sunt fie interesați de cumpărarea unor locuri de cazare, fie vor să-și vândă locul din cămin. Dacă toată vara oameni de afaceri, politicieni sau lideri au fost audiați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), toamna este rândul DNA-ul studențesc care abia așteaptă să prindă vitori absolvenți cu actele în neregulă.
Raziile în cămine și acțiunile sub acoperire au fost reluate de DNA-ul studențesc. Cei care încearcă să cumpere sau să vândă locuri de cazare riscă să fie evacuați și să-și piardă banii.
Membrii şi voluntarii DNA-ului studenţesc au organizat deja mai multe acţiuni pentru depistarea celor care fac trafic cu locurile de cazare din cămine, inclusiv a şefilor de cămine sau a administratorilor.
Citește și: Ministerul Educației a acreditat 98 de programe de mastere noi
Proiectul DNA-ului studenţesc a fost iniţiat în 2006 de UNSR (Uniunea Națională a Studenților din România), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi cu Consiliul Naţional al Rectorilor, pentru a reduce corupţia în mediul universitar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News