Conform unui comunicat DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii unor infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupție, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene.
DNA cere urmărirea penală pe numele Elenei Udrea
"În cursul dimineții de 2 februarie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 18 de locaţii (sedii ale unor societăţi comerciale şi domicilii ale unor persoane fizice) situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei", mai arată DNA.
Obreja, arestat în alt dosar. Urmărire penală in rem în "Gala Bute"
Rudel Obreja, președinte al Federației Române de Box la momentul organizării Galei Bute, este urmărit penal pentru trafic de influență, într-un dosar distinct, și se află în arest la domiciliu. Obreja i-ar fi cerut un milion de euro lui Sorin Ovidiu Vântu, pretinzând că va interveni pe lângă judecătorii ÎCCJ pentru ca aceștia să dea un verdict favorabil omului de afaceri, denunțător în acest caz.
Dosar Gala Bute: Percheziții DNA la Rudel Obreja și primarul din Lupeni, Cornel Resmeriţă
Gala Bute a fost un eveniment sportiv organizat de firma lui Rudel Obreja și care a beneficiat de un important sprijin financiar din partea statului. În cadrul galei, Lucian Bute, pe atunci campion mondial IBF la categoria supermijlocie, și-a pus centura în joc în fața francezului Jean-Paul Mendy. Sportivul român s-a impus prin KO și și-a păstrat titlul mondial.
În dosarul în care procurorii anchetează modul în care bani publici ar fi fost folosiți pentru a finanța un eveniment sportiv privat, DNA a început urmărirea penală in rem.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac