DNA: Marius Luigi Ciubrei, trimis în judecată
Marius Luigi Ciubrei, directorul Administraţiei Porturilor Dunării Maritime, trimis în judecată pentru luare de mită de procurorii DNA.
Marius Luigi Ciubrei, a fost director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime, a fost trimis în judecată vineri de procurorii anticorupţie pentru patru infracţiuni de luare de mită, conform unui comunicat DNA.
Potrivit documentului, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Marius Luigi Ciubrei, la data faptelor director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime (CNAPDM) SA, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de luare de mită, a lui Constantin Tarău, marinar în cadrul CNAPDM, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de complicitate la luare de mită, şi în stare de libertate a Danielei Mariana Sărluceanu şi a fiului acesteia, Mădălin Mihai Sărluceanu, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Procurori notează în rechizitoriul transmis instanţei că, în perioada iunie 2017 - 17 aprilie 2018, Marius Luigi Ciubrei, în calitatea menţionată, prin intermediul lui Constantin Tarău, ar fi pretins şi primit de la cinci persoane (printre care şi Daniela Mariana Sărluceanu şi Mădălin Mihai Sărluceanu) suma totală de 2.700 euro, în scopul angajării unora dintre aceste persoane la compania pe care o conducea pe posturile de "marinar" şi "mecanic".
1000 de euro, mită
Mai exact, arată sursa citată, de la Daniela Mariana Sărluceanu şi Mădălin Mihai Sărluceanu, directorul CNAPDM SA ar fi primit suma de 1.000 euro, pentru a-l angaja pe acesta din urmă pe postul de "marinar".
"În realitate, sumele de bani, plătite efectiv de persoanele interesate, au fost mult mai mari, inculpatul Tarău Constantin şi alte persoane oprindu-şi un "comision" cuprins între 100 şi 600 de euro. În această manieră, inculpatul Tarău Constantin şi-a însuşit suma totală de 1.500 euro", se menţionează în comunicat.
Anchetatorii susţin că ultima "plată", în valoare de 500 euro, s-ar fi realizat în aceeaşi manieră la data de 17 aprilie, când s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante faţă de lui Marius Luigi Ciubrei.
S-a pus sechestru
DNA precizează că în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor sume de bani ridicate de la Ciubrei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Vezi şi: Judecătoarea acuzată de luare de mită. Decizia instanţei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News