Data publicării:
DNA la APIA. Zeci de percheziții în București, Dâmbovița și Suceava
Zeci de percheziții sunt efectuate de procurorii DNA, miercuri, la adrese din Bucureşti şi judeţele Suceava şi Dâmboviţa, unele la sediile unor instituţii publice şi persoane juridice, într-un dosar de corupţie cu fonduri alocate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Toate persoanele suspectate vor fi duse la DNA Suceava pentru audieri.
Directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, a fost ridicat miercuri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi dus la sediul DNA Suceava pentru audieri, potrivit unor surse judiciare.
El este anchetat de DNA într-un dosar de corupţie cu fonduri europene alocate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava. Investigaţia vizează un grup organizat de funcţionari care au admis efectuarea de plăţi pentru persoane fizice sau juridice, precum şi pentru parohii şi mănăstiri, fără ca acestea să fie eligibile.
În acest dosar ar fi implicaţi mai mulţi directori APIA, respectiv directorul general APIA Bucureşti, un alt director din aparatul central, directorul APIA Suceava, mai mulţi funcţionari ai instituţiei, medici veterinari, poliţişti şi fermieri, precum şi şeful IPJ Suceava.
Aproximativ 20 de persoane suspectate în acest caz vor fi duse la audieri la sediul DNA Suceava.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie de către funcţionari publici, cu funcţii de conducere în plan local şi oameni de afaceri. În cursul dimineţii de 4 iunie, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în 13 locaţii situate în municipiul Bucureşti, judeţele Suceava şi Dâmboviţa, din care 5 sunt sediile unor instituţii publice şi persoane juridice", se arată într-un comunicat al DNA.
Acţiunea vizează nereguli în peste 240 de dosare de acordare a sprijinului financiar pentru exploataţii agricole şi zootehnice care nu desfăşurau astfel de activităţi, au declarat surse judiciare. Sunt suspectate aproximativ 20 de persoane, printre care şi un agent de poliţie, un fost primar din Câmpulung Moldovenesc şi un medic veterinar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News