Data publicării:

Cum trebuie să te pregătești pentru Înviere. Părintele Vasile Ioana atrage atenția asupra unei tradiții greșite: Nu pentru asta s-a răstignit Hristos!

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Captură video Facebook Părintele Vasile Ioana
Sursă foto: Captură video Facebook Părintele Vasile Ioana

Săptămâna Mare este perioada în care sufletul trebuie pregătit pentru Înviere. Părintele Vasile Ioana amintește că această perioadă este cea mai importantă din anul bisericesc și îndeamnă credincioșii să trăiască cu adevărat împreună-pătimirea cu Hristos: prin post, rugăciune, spovedanie și participare la Denii. Totodată, atrage atenția asupra unei practici greșite tot mai întâlnite.

Părintele Vasile Ioana amintește că Săptămâna Mare este cea mai importantă din anul bisericesc, fiind vremea în care s-a realizat mântuirea noastră prin patimile Domnului. Cei sănătoși sunt îndemnați să țină post negru și să mănânce fără ulei, în timp ce bolnavii sau cei cu dezlegare de la duhovnic sunt scutiți.

„Este Săptămână Mare, iubiții mei! Cea mai importantă săptămână din tot anul bisericesc.

În această săptămână s-a realizat mântuirea noastră, Domnul a pătimit pentru noi și pentru păcatele noastre. Fiecare dintre noi este chemat la împreună-pătimire cu Domnul. Cum ar trebui să facem asta?

Cei care sunt sănătoși, cei care sunt în putere pot să țină post negru pentru că Domnul a stat pe cruce până la ceasul al nouălea, pentru ceasul de atunci, până la 3 după-amiaza, după ceasul nostru. Ar trebui să ținem post negru, să nu mâncăm nimic, și să mâncăm fără ulei toată săptămâna aceasta și doar joi, când ne împărtășim, pot mânca puțin ulei.

Cei care sunt bolnavi, cei care au dezlegare de la duhovnici, copiii în creștere sau bătrânii bolnavi, desigur, au dezlegare, dar vorbim acum de cei care pot ține post negru, să o facă pentru că astfel sunt în împreună-pătimire cu Domnul pentru această săptămână", a spus părintele Vasile Ioana. 

 

2. -imagine fara descriere- (parintele-vasile-ioana-2_14964300.jpg)

Sursă foto: Captură video Facebook Părintele Vasile Ioana 

 

„Este o tradiție greșită!"

Părintele Vasile Ioana îndeamnă credincioșii să se spovedească pentru a se curăța sufletește și a se împărtăși în Joia Mare sau în noaptea de Înviere. El critică graba unora de a pleca după Paști pentru a mânca, reamintind că noaptea de Înviere este prilej de rugăciune și împreună-pătimire cu Hristos, nu de petrecere. Totodată, cheamă credincioșii să participe la Denii în fiecare seară.

„Apoi, să curățăm cu toții casa sufletelor noastre prin taina spovedaniei. Veniți la preoți și spovediți-vă pentru că spovedindu-vă vă curățați păcatele voastre și puteți apoi să vă împărtășiți în Joia Mare sau în noaptea de Înviere. Ce poate să fie mai frumos decât în noaptea de Înviere să-L primești pe Domnul împărtășindu-te?

Este o tradiție greșită! Sunt oameni care vin în noaptea de Înviere repede să primească Paștile, se grăbesc să se ducă acasă să mănânce mielul sau drobul... Greșit! Nu pentru asta s-a răstignit Hristos! Nu pentru asta a murit Hristos! Rămâi, creștine, în noaptea de Înviere și la Dumnezeiasca Liturghie și pleacă acasă când se termină, la 3:30, pentru că Domnul pentru tine a murit. De aceea, pentru cei care se grăbesc să ajungă să facă petrecere, le reamintesc faptul că noaptea de Înviere nu este prilej de petrecere cu mâncăruri și băuturi, ci este prilej de împreună-pătimire cu Domnul și apoi de împreună-bucurie cu Domnul.

Săptămâna aceasta, dragii mei, veniți în fiecare seară la Denii ca să parcurgeți împreună cu Domnul drumul pătimirilor Sale, mai ales la Denia trădării de miercuri seara, la Denia celor 12 Evanghelii, de joi seara, și la Denia Prohodului, de vineri seara, să-I cântați Domnului cu inimă frântă și smerită", a spus părintele Vasile Ioana. 

 

„Toate aceste stări de tristețe pe care le-a trăit Domnul e bine să le trăim și noi acum"

Părintele Vasile Ioana îndeamnă credincioșii să trăiască împreună cu Domnul durerea și tristețea din Săptămâna Mare, prin post, rugăciune și înfrânare. Acesta a explicat importanța prezenței la Denii și la spovedanie, precum și a împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului ca acte nobile în această perioadă. 

„Această săptămână este o săptămână a împreună-pătimirii cu Domnul nostru Iisus Hristos, să simți și tu durere în inima ta pentru că Domnul a fost trădat, a fost tratat ca un tâlhar, deși nu era, Domnul a făcut bine și Lui I s-a făcut rău.

Toate aceste stări de tristețe pe care le-a trăit Domnul e bine să le trăim și noi acum. Nu mai petrecem, suntem curați trupește, avem grijă să nu mai avem tresăltări ale păcatelor și ale patimilor, să ne înfrânăm cât putem, să vorbim cât mai puțin, să facem rugăciunea inimii și astfel să ne conectăm cu Domnul care a pătimit pentru noi.

Săptămâna aceasta, prezența ta, creștine, la Denii, prezența ta în fața duhovnicului tău să-ți spovedești păcatele, împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, sunt cele mai nobile acte pe care poate să le facă un creștin în Săptămâna cea Mare.

Domnul să binecuvânteze pe toți cei care se ostenesc în această săptămână pentru că nu poți să te numești împreună-privitor al bucuriei Paștilor dacă nu și suferi puțin. Pieptișul Golgotei întâi și apoi bucuria Învierii.

Domnul să vă binecuvânteze!”, a spus părintele Vasile Ioana în videoclipul postat pe pagina de Facebook. 

Video: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel