DNA acuză doi judecători că au declarat în favoarea lui Toni Neacșu
Judecătorul Toni Neacșu este acuzat de DNA că ar fi primit, în baza unor documente false, venituri din partea CSM, deși nu ar fi fost prezent. Foștii săi colegi judecători au dat cu subsemnatul la ÎCCJ. Doi dintre ei sunt acuzați de DNA că au spus opinii personale, nu adevărul, în favoarea lui Toni Neacșu, după cum arată Lumea Justiției.
Judecătorul CSM Mircea Aron a precizat în noiembrie 2013, la Curtea Supremă, că își menține declarațiile date la DNA în cazul lui Toni Neacșu- "Mențin declaratiile date pe parcursul urmăririi penale, cu mențiunea că nu știu dacă s-a consemnat tot cu acea ocazie. Am atras atenția procurorului în acest sens”.
Procurorii DNA însă au decis că atât judecătorul Mircea Aron, cât și Horațius Dumbravă au încercat să-i împiedice pe procurori să afle adevărul și l-au apărat pe Toni Neacșu. Propunerea vine din partea Marianei Alexandru, cea care a semnat rechizitoriul confirmat de Lucian Papici.
Prietenia diminuează credibilitatea
Prietenia între Horațius Dumbravă și Toni Neacșu a fost repetată în mod obsesiv ca și cum ar diminua credibilitatea judecătorului Dumbravă- "Dumbrava Nicolae Horațius a mai relatat că se află de mai mult timp în relații de prietenie cu inculpatul Neacșu Adrian Toni", precizează procurorii DNA.
Interpretare personală și distorsionată
Procurorii susțin că Dumbravă, prin interpretare personală și distorsionată, a încercat să creeze un dubiu asupra acuzațiilor aduse lui Toni Neacșu: "În legătura cu prezența la serviciu a membrilor CSM, Dumbravă Nicolae Horațius a susținut că în opinia sa 'și interpretarea personală a Legii 317/2004 membrii CSM sunt obligați să participe doar la ședintele de plen și de secții, iar în restul timpului să se pregătească de aceste sedințe și nu contează unde aleg să facă efectiv această pregătire. Pot să facă efectiv acest lucru și la domicili'. Martorul a adăugat însă că nu are cunoștință 'că vreun membru CSM în zilele lucrătoare să fi stat acasă și să își fi pregătit ședințele de acasă'”.
Procurorii au adăugat că Dumbravă "a susținut că aplicația “E-map” (baza de date a CSM) a fost creată tocmai ca un membru CSM, care dorește să rămână la domiciliu pentru a pregăti ședința să poată accesa și consulta documentele. În acest timp conducătorul auto care îl deservește '… ar trebui să-l urmeze așa încât dacă membrul CSM îl solicită să fie la dispoziția acestuia. În opinia mea… dacă inculpatul Neacșu Adrian Toni lucra la domiciliu, inculpatul Roșca Angel Gabriel trebuia să fie într-o zonă apropiată pentru a-l deservi la nevoie'".
Mircea Aron, în aceeași situație
Procurorii mai rețin o declarație asemănătoare făcută de martorul "Aron Mircea Bucurel care a arătat că în opinia sa, fundamentată pe faptul că raporturile membrului CSM cu instituția se nasc în baza alegerilor, membrii CSM nu au o activitate normată și pe cale de consecință prezența zilnică la birou nu este obligatorie. (…) a afirmat că exista mai mulți membri CSM care nu se prezintă zilnic la activitatile de birou însă a refuzat să nominalizeze vreunul cu motivarea că 'acest lucru nu ar crea vreo reală satisfacție celor care i-aș pomeni'".
Procurorii DNA acuză martorii de declarații în favoarea lui Neacșu, neconcordante cu adevărul
Bazându-se pe aceste declarații, procurorii susțin că judecătorul Horațius Dumbravă "a încercat inclusiv printr-o interpretare personală și vădit distorsionata a unor prevederi legale să creeze dubiu asupra acuzațiilor aduse prietenului său, inculpatul Neacșu Adrian Toni. Astfel, a susținut în mod constant, fără să ofere vreun argument legal, că prezența la serviciu a membrilor CSM în zilele când nu sunt programate ședinte de plen și de secții este opțională". Procurorii DNA adaugă că "în totală contradicție cu prevederile Legii cadru de salarizare unitară nr. 284/2010, martorul a declarat că pentru membrii CSM unica formă de remunerare este indemnizația de membru, care are un cuantum fix, încercând astfel sa acrediteze ideea ca drepturile de natura salarială ale membrilor CSM nu sunt influențate de prezenta sau absența de la serviciu. Referitor la participarea inculpatului la activitățile comisiilor constituite la nivelul CSM, martorul Dumbravă a încercat să-i creeze prietenului său o situație favorabilă sugerând că absențele acestuia de la comisii ar fi justificate".
Declarațiile au fost opinii personale, nu adevăr
Procurorii conchid: "Sintetizând cele expuse conchidem că prin depozițiile lor martorii Dumbravă Nicolae Horațius și Aron Bucurel Mircea nu au avut niciun moment intenția de a contribui la aflarea adevărului în cauză, ci s-au preocupat să exprime opinii personale lipsite de fundament legal, dar care împrumutând autoritatea morală și prestigiul ce derivă din statutul de demnitar al autorilor lor să le confere o anumită greutate și credibilitate în fața organelor judiciare”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News