DNA a demarat o acțiune penală pentru ABUZ ÎN SERVICIU
Procurorii Secției de combatere a corupției din DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Eugenia Postelnecu, fost director al Serviciului Public de Pază Obiective de Interes Judeţean (SPPOIJ) Ilfov.
Urmărirea penală este pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Faptele ar fi fost comise între 2009 și 2014, când inculpata a ocupat funcția de director al SPPOIJ Ilfov.
"Inculpata Postelnecu Eugenia, (...) cu încălcarea prevederilor legale şi a atribuţiilor de serviciu, a emis mai multe decizii (care trebuiau să fie aprobate şi de preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov) prin care a atribuit în mod nelegal, atât pentru sine, cât şi pentru altul, mai multe sume de bani în valoare totală de 299.104 lei ce au constat în majorări salariale, prime şi sporuri (pentru armamentul din dotare, pentru conducerea auto din dotare, pentru loialitate neîntreruptă, 'contravaloarea ceaiului fierbinte şi hranei necesare pe perioada codurilor portocalii şi roşii', etc.)", se arată în comunicat.
Eugenia Postelnecu ar fi emis, în trei cazuri, decizii de acordare de sporuri pentru folosirea autoturismelor unor persoane care nu deţineau permis de conducere.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News