Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, delir: Scopul lui Putin, o Eurasie de Lisabona la Vladivostok. Operaţiunea specială, O LECŢIE
Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei şi actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate de la Kremlin a explicat, într-un mesaj pe Telegram, că scopul lui Vladimir Putin este să creeze o Eurasie deschisă, de la Lisabona la Vladivostok. Acesta şi-a continuat delirul spunând chiar că "operaţiunea specială din Ucraina este o lecţie pentru ei".
De asemenea, Medvedev a reiterat, scrie infobae.com, că misiunea Rusiei în Ucraina este "demilitarizarea şi denazificarea" ţării, obiective care "nu pot fi îndeplinite peste noapte", dar nici nu pot fi îndeplinite "doar pe câmpul de luptă".
El a mai spus că este "nevoie de schimbarea conştiinţei sângeroase, plină de mituri false" a multor ucraineni. "Scopul este pacea pentru viitoarele generaţii de ucraineni şi posibilitatea de a construi, în final, o Eurasia deschisă, de la Lisabona la Vladivostok".
"O parte bună a poporului ucrainean a sperat la revenirea celui de-al treilea Reich în ultimii 30 de ani. La propriu! Dezgustul nostru este stârnit de fotografii pline de simboluri naziste descoperite în aproape fiecare unitate militară cucerită de armata noastră. Sunt chiar şi căni cu svastica. Este ideologie! Operaţiunea specială curentă va fi o lecţie pentru ei", a mai spus Medvedev, conform sursei citate.
După masacrul din Bucha, rușii se victimizează. Lavrov anunță că pacea din Ucraina este tot mai departe, după acuzațiile ce le-au fost aduse
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat duminică ”răul concentrat” al armatei ruse în vizita sa la Bucha, la 24 km nord-vest de Kiev, unde zeci de cadavre au împânzit străzile, mulți fiind civili.
Ucraina a susținut că locuitorii din Bucha au fost executați, violați și torturați de trupele ruse. Martorii au povestit, de asemenea, despre soldați care au împușcat membrii familiei. S-a arătat, conform imagilor care au circulat pe rețelele sociale, că armata rusă care a acționat în Bucha venea din zona Siberiei.
A existat un protest internațional la aceste rapoarte și mai multe țări, inclusiv Statele Unite, l-au acuzat pe președintele rus, Vladimir Putin, de ”crime de război”. Miercuri, premierul britanic, Boris Johnson, a comparat scenele din Bucha cu un ”genocid”.
O declarație a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, a fost trimisă miercuri către Newsweek, prin care a acuzat că ”mașina de propagandă” a Ucrainei și a Occidentului ”alimentează isteria”.
”Afirmațiile cu privire la „crime de război” comise de forțele armate ruse în cursul operațiunii militare speciale s-au dovedit în mod repetat false la briefing-urile detaliate ale Ministerului rus al Apărării și ale Misiunii Permanente la ONU, unde am organizat un eveniment special în conferința de presă de ieri”, a spus Lavrov. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News