Data publicării:

Dmitri Medvedev crede că în 2023 UE se va destrăma, iar în SUA va fi război civil. Zece previziuni publicate pe reţelele de socializare

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dmitri Medvedev, sursa Agerpres
Dmitri Medvedev, sursa Agerpres

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a publicat zece previziuni pentru 2023 pe Twitter. 

Fostul preşedinte al Rusiei crede că în 2023 Uniunea Europeană se va destrăma, dar şi că în SUA va izbucni un război civil. 

"În ajunul noului An, toată lumea face predicţii. Mulţi vin cu ipoteze futuriste, de parcă ar fi un concurs. Multe sunt absurde. Iată şi umila noastră contribuţie cu privire la ce s-ar putea întâmpla în 2023. 

1. Barilul de petrol va ajunge la 150 dolari, în timp ce pentru gaze se va plăti în jur de 5000 de dolari pentru 1000 de metri cubi. 

2. Marea Britanie va reintra în Uniunea Europeană. 

3. Uniunea Europeană se va destrăma după întoarcerea Marii Britanii, EURO nu va mai fi moneda oficială a UE. 

4. Polonia şi Ungaria vor ocupa regiunile vestice ale fostei Ucraine. 

5. Al patrulea Reich va fi creat şi va cuprinde Germania şi sateliţii săi, adică Polonia, statele baltice, Cehia, Slovacia, Republica de la Kiev şi alţi exilaţi. 

6. Va începe un război între Franţa şi al patrulea Reich, Europa va fi divizată, iar Polonia va fi reîmpărţită ca urmare a acestui război. 

7. Irlanda de Nord se va separa de Marea Britanie şi se va alătura Republicii Irlandeze. 

8: În SUA va izbucni un război civil. California şi Texas îşi vor căpăta independenţa. Texas şi Mexic vor forma un nou stat. Elon Musk va câştiga alegerile prezidenţiale. 

9. Toate bursele importante şi toată activitatea financiară vor fi mutate din SUA şi Europa în Asia. 

10. Sistemul monetar Bretton Woods va colapsa, ceea ce va duce la falimentul FMI şi al Băncii Mondiale. Euro şi Dolarul nu vor mai circula, şi vor fi înlocuite de monede digitale", a scris Medvedev pe Twitter. 

Elon Musk a reacţionat rapid 

Multimiliardarul Elon Musk a catalogat drept „epică” postarea lui Medvedev. În urma unor reacții negative, Musk a explicat: „Acestea sunt cu siguranță cele mai absurde predicții pe care le-am auzit, arătând și o lipsă incredibilă de conștientizare a progresului făcut în inteligența artificială și energia sustenabilă”, conform Adevărul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel