Afirmaţiile Statelor Unite potrivit cărora Rusia îşi sporeşte capacităţile în Marea Neagră sunt 'clar o minciună', a declarat marţi, pentru agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti, Evgheni Serebrennikov, vicepreşedintele Comisiei pentru apărare şi securitate din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului), în contextul în care două distrugătoare americane se află în prezent în Marea Neagră.
'În ultimul timp, din partea SUA s-au făcut auzite o serie de acuzaţii la adresa Rusiei, ba vizând întărirea capacităţilor nucleare ruse, ba acum o creştere a prezenţei militare ruse în Marea Neagră', a afirmat senatorul rus, potrivit căruia astfel de atacuri reprezintă o încercare de a distrage atenţia de la propria consolidare de forţe şi a prezenţei militare a SUA în zonă. Serebrennikov a afirmat că Washingtonul încearcă 'să folosească această minciună pentru a exercita presiuni politice asupra Rusiei'.
Distrugătorul american DDG-64 Carney a intrat duminică în Marea Neagră pentru a se alătura distrugătorului DDG-71Ross, aminteşte RIA Novosti, care scrie că ambele nave sunt echipate, între altele, cu rachete de croazieră Tomahawk. Potrivit presei internaţionale, care citează o sursă a Pentagonului, Washingtonul îşi întăreşte prezenţa în Marea Neagră pentru a 'contracara acumularea de forţe de către Rusia în această regiune', a mai scris agenţia rusă de presă.
Protest faţă de consolidarea de forţe maritime americane
Moscova trebuie să exprime un protest faţă de consolidarea de forţe maritime americane în apele Mării Negre, a declarat marţi Aleksei Cepa, vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus).
'Prezenţa forţelor navale americane este limitată de tratate aferente. Aceasta nu este altceva decât o escaladare a unei situaţii şi aşa complicate în lume', a afirmat Cepa, apreciind că aceste acţiuni ale Washingtonului sunt 'un zdrăngănit de arme' ce nu va duce la nimic bun în situaţia actuală internaţională. Totuşi, cele două distrugătoare americane, care se află acum în Marea Neagră, nu reprezintă o ameninţare gravă la adresa Rusiei, care dispune de un grup de forţe mult mai important în regiune, a declarat marţi pentru RIA Novosti amiralul Vladimir Valuiev, fostul comandant al Flotei Rusiei din Marea Baltică.
[citeste si]
Potrivit acestuia, cele două distrugătoare americane se află sub o monitorizare permanentă din partea Rusiei, indicând că navele americane sunt urmărite constant de sistemele de observare ruseşti 'spaţial (satelit), radar (tactic)', de echipamente situate atât pe nave, cât şi pe submarine, inclusiv pe nave civile, care trec prin zonă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”