Distracție de vară – Pescuitul la crap, tehnici de a învinge canicula
August este cea mai caldă lună a anului și o perioadă perfectă pentru vacanță.
Mulți români pleacă în concediu în Delta Dunării, sau în regiuni cu întinderi mari de apă – lacuri și bălți – din România. În acest an s-au anunțat deja temperaturi peste 30 de grade în luna august, deci vor fi zile caniculare de vară. Ca și în cazul oamenilor și animalele sunt afectate de căldură, deci și cele acvatice.
Pescuitul la crap vara
Când este foarte cald vara, crapul se îndreaptă spre zone în care apa are temperatura mai scăzută și unde se simte confortabil. Acești pești își petrec întreaga viață în apă și se mișcă în ea în orice anotimp fără probleme, însă vara le place să stea în zonele de umbră ale copacilor de pe malul apei sau a celor cu pâlcuri de nuferi.
Vara, nivelul de oxigen din apă este mai scăzut, iar temperatura ridicată a apei poate dăuna peștilor în general, nu doar acestor specii. Cu cât temperatura este mai mare, cu atât scade și nivelul de oxigen din apă. Prin urmare, vara, pescarii trebuie să fie pregătiți, să găsească locurile unde acești pești preferă să înoate și să-și caute hrana. O idee bună ar fi utilizarea unui sonar pentru a studia mediul subacvatic.
Sfaturi cu privire la pescuitul la crap:
Pescarii ar trebui să nădească atunci când observă că acești pești sunt activi și să se oprească dacă observă că peștii nu prea se mișcă, sau nu sunt interesați de hrană
Cele mai bune momente de pescuit sunt dimineața și seara, când este mai răcoare
Pescarii obișnuiesc să verifice zonele unde se adună crapii, aruncând câteva pelete plutitoare în apă; este posibil ca peștii să prefere zonele unde sunt copaci prăbușiți de furtuni în apă, sau acele zone cu nuferi sau plante acvatice.
Tehnici de a învinge canicula, vara, la pescuit
Românii vor să se bucure de vară, dar au o problemă când merg la pescuit pe malul apei, ei suferă de căldură și uneori și de arsuri solare. Vara este un anotimp foarte frumos, dar poate aduce și multe pericole din cauza soarelui arzător, al temperaturilor prea ridicate.
Metode pentru a preveni insolația și arsurile solare la pescuit:
Evitarea pescuitului între orele 12-16, când soarele este mai puternic și mai periculos; la amiază, temperatura corpului poate crește constant din cauza caniculei și riscul de insolație este mai mare
Folosirea unui scaun confortabil și a unei umbrele de pescuit, ce protejează împotriva soarelui
Evitarea alimentelor care cresc temperatura corpului – ceapă, usturoi, ardei iute, prăjeli
Hidratarea corpului, consumul a cel puțin 2 litri de apă pe zi
Folosirea unor produse de piele, cu SPF 30, de protecție solară pentru un timp îndelungat
Introducerea picioarelor în apă, dacă acestea se umflă de la căldură
Reducerea consumului de cafea și alte băuturi ce au cofeină
Utilizarea celor mai bune accesorii de pescuit, cum ar fi ochelari de soare, o pălărie de protecție cu boruri largi care să protejeze fața și gâtul, mănuși flexibile de pescuit
Pescarii care folosesc barca gonflabilă, ar fi bine să pescuiască în locuri umbrite pe apă.
Pentru a prinde mai mulți pești vara, pescarii folosesc în general scule de pescuit de înaltă calitate, echipamente și accesorii pentru un plus de confort pe malul apei, care se pot vedea într-un magazin pescuit ce are o gamă variată de articole profesionale. Există și îmbrăcăminte de pescuit, adecvată de vară și măști de față care protejează pielea de factorii externi. Unele produse sunt din materiale speciale, care au capacitatea de a regla temperatura corpului și de a reduce transpirația. Pescarii poartă și un fel de eșarfe speciale pentru pescuit, care le protejează fața de vânt, soare și țânțari.
Pescuitul dimineața și seara este o practică bună, deoarece atunci riscul de a suferi de arsuri solare este mai mic, iar șansele de a prinde mai mulți pești cresc considerabil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News