Disidenta Liudmila Alexeeva a murit
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Cea mai veche militantă din Rusia pentru drepturile omului, Liudmila Alexeeva, fostă disidentă sovietică şi unul dintre simbolurile rezistenţei în Rusia contemporană, a încetat din viaţă, sâmbătă, la Moscova, la vârsta de 91 de ani, după o lungă boală, relatează AFP.

Preşedintă a Grupului Helsinki şi membră activă a Grupului consultativ pentru drepturile omului de pe lângă Kremlin, Liudmila Alexeeva a încetat din viaţă sâmbătă seară la un spital din Moscova, la orele 16.30 GMT, a făcut cunoscut preşedintele acestui consiliu, Mihail Fedotov, într-un comunicat.

"Nu se afla pentru prima dată în acel spital, medicii săi au salvat-o de mai multe ori în situaţiile cele mai dificile. Există însă situaţii în care medicii nu pot face nimic", a precizat el.

"Că ne va lipsi este puţin spus. Este o imensă pierdere pentru întreaga mişcare de apărare a drepturilor omului din Rusia", a subliniat Fedotov.

"În ultima vreme, era din ce în ce mai bolnavă, dar spiritul său a fost ca întotdeauna mai puternic decât trupul şi mai puternic decât toate maladiile", a adăugat el.

"Pentru toţi cei care au apreciat, apreciază şi vor aprecia democraţia, Liudmila Mihailovna (Alexeeva) a fost şi va rămâne mereu un simbol al onestităţii şi al luptei fără compromisuri pentru drepturile omului", a declarat la rândul său delegata pentru drepturile omului în Rusia, Tatiana Moskalkova, citată de agenţia de presă Interfax.

Simbolul rezistenței

Liudmila Alexeeva a fost, de asemenea, unul dintre simbolurile rezistenţei în URSS, apoi în Rusia.

În 1976, ea s-a aflat printre fondatorii Grupului Helsinki din Moscova, ai cărui membri au fost de-a lungul anilor arestaţi şi condamnaţi la pedepse grele ori constrânşi să plece în exil.

Din exil, ea a continuat să îi apere pe opozanţii sovietici şi a scris o istorie a disidenţei, lucrare de referinţă şi în prezent. A revenit la Moscova abia în 1993, după destrămarea URSS.

În ultimii ani, Alexeeva a continuat lupta pentru drepturile omului. Ea a insistat pentru aflarea adevărului în cazul morţii suspecte în închisoare a juristului Serghei Magniţki şi a denunţat procesul fostului oligarh Mihail Hodorkovski, un critic al Kremlinului, afirmând că, "în dosarul acestuia, totul se face nu conform legii, ci potrivit directivelor care vin de sus".

În 2009, ea a primit la Strasbourg, împreună cu responsabili ai ONG-ului rus pentru apărarea drepturilor omului Memorial, Premiul Saharov, distincţie acordată de Parlamentul European apărătorilor libertăţii de gândire din lume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel