Numărul ministerelor ar putea crește până la 20 - a fost una din temele discutate, marți, 9 noiembrie, de liderii PNL, PSD și UDMR, a anunțat Florin Cîțu.
„Nu am discutat despre ministere sau despre funcția de premier. Este o discuție despre extinderea numărului de ministere. Maxim 20”, a spus Florin Cîțu după discuțiile cu liderii PSD și UDMR pentru formarea unei alianțe guvernamentale.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, tot marţi după-amiază, că discuţiile cu PSD, UDMR şi minorităţile naţionale au vizat calendarul referitor la programul de guvernare, precizând că miercuri se vor aborda punctele importante pe partea economică şi socială. „A fost o primă discuţie în format alături de PSD, UDMR şi minorităţi şi am discutat despre un calendar în care vom discuta despre programul de guvernare. Mâine vom începe cu punctele importante pe partea economică şi socială şi, după aceea, mergem mai departe”, a declarat Florin Cîţu, la Parlament.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, după negocierile pentru formarea unui Guvern, că speră ca pe 18 noiembrie să existe un vot în Parlament. Acesta a explicat că nu s-a discutat cine va da premierul: „Rămâne în discuţie!”
Întâlnire PSD - PNL, la Palatul Parlamentului
Liderii PSD și PNL s-au întâlnit, marți, la Palatul Parlamentului pentru negocieri privind formarea unei alianțe guvernamentale. Va fi constituită o echipă care să uniformizeze cele două programe de guvernare, anunța președintele PSD, Marcel Ciolacu.
„Astăzi (marți - n.r.) se va face, cred, echipa care să înceapă să uniformizeze cele două programe de guvernare, ale PNL și PSD. Dar va fi o întâlnire și cu UDMR și cu minoritățile, fiindcă această alianță va fi formată, dacă se reușește, din PSD, PNL, UDMR și minorități”, anunța Marcel Ciolacu.
Acesta a reluat ideea potrivit căreia negocierile vor ține cont de ponderea parlamentară a fiecărei formațiuni politice.
Totodată, liderul PSD afirma că pentru modificarea Constituției trebuie implicate toate partidele parlamentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii