Data actualizării:
Data publicării:

Discuții între Elon Musk și Vladimir Putin despre condițiile de pace cu Ucraina. Ce spune Kremlinul

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Sursa foto Agerpres
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Sursa foto Agerpres

Într-o postare pe Twitter, pe 3 octombrie, Musk și-a subliniat viziunea despre condițiile pentru pace în Ucraina.

În opinia lui Elon Musk, organizarea de referendumuri în noile regiuni ale Rusiei sub supravegherea ONU ar putea fi o soluție la conflictul dintre Rusia și Ucraina. În același timp, Musk a menționat că Ucraina ar putea deveni o țară neutră. El a mai adăugat că ”nu crede că Ucraina va câștiga” dacă Rusia va face o mobilizare totală, potrivit Azertag.

Între timp au apărut rapoarte care îl citează pe Ian Bremmer, fondatorul Eurasia Group, o firmă internațională de cercetare și consultanță, conform căruia Musk ar fi discutat cu Putin în urmă cu câteva săptămâni despre o posibilă înțelegere ucraineană, după care acesta a postat pe Twitter planul său în această problemă.

Potrivit lui Bremmer, Musk a susținut că Putin era ”gata să negocieze”, dar cu anumite condiții: Crimeea să rămână parte a Rusiei, Ucraina să accepte statutul neutru și să recunoască Republicile Populare Donețk și Lugansk, precum și Regiunile Zaporojie și Herson ca parte a Rusiei.

Musk a negat ulterior această informație, spunând că nu a discutat cu președintele rus un plan de pace cu Ucraina. Potrivit acestuia, ”a vorbit cu Putin o singură dată, în urmă cu vreo 18 luni”. Tema de discuție la acea vreme era spațiul.

”Presupusa conversație între președintele rus, Vladimir Putin, și omul de afaceri american, Elon Musk, nu a avut loc înainte ca antreprenorul să-și publice propunerile de soluționare a crizei din Ucraina pe rețelele sociale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit TASS.

”Nu, nu este adevărat”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului reporterilor, menționând că Musk și Putin au comunicat telefonic în urmă cu un an și jumătate.

Citește și:

Elon Musk, declaraţii care au şocat Ucraina. Spune că Crimea este a Rusiei şi că Ucraina nu are şanse să câştige războiul

Miliardarul Elon Musk, CEO-ul Tesla, a făcut pe Twitter mai multe declaraţii care au şocat. Acesta a spus că Crimea aparţine Rusiei, a propus refacerea referendumurilor de anexare a regiunilor din Ucraina, dar sub supravegherea ONU, şi afirmă că Ucraina nu are şanse să câştige războiul cu Rusia.

Iniţial, Elon Musk a venit cu un sondaj către urmăritorii său, în care a scris că "cel mai probabil aşa se va termina totul, se mai pune doar problema numărului de morţi până atunci". 

"Pacea dintre Rusia şi Ucraina: 

- Refacerea alegerilor din regiunile anexate sunt supravegherea ONU. Rusia se retrage dacă asta e dorinţa oamenilor. 

- Crimea devine formal parte din Rusia, aşa cum a fost încă din 1783, până la greşeala lui Hruşciov. 

- Alimentarea cu apă în Crimea, asigurată. 

- Ucraina rămâne neutră", s-a arătat în tweetul lui Elon Musk, în care acesta şi-a invitat urmăritorii să răspundă cu DA sau NU la propunerile sale. 

Rezultatele votului până la ora publicării materialului sunt covârşitoare. Din peste 1,2 milioane de voturi, 36,8% au fost cu DA, iar 63,2% cu NU. 

Ulterior, Elon Musk a revenit pe Twitter şi a spus că "să încercăm altfel. Voinţa oamenilor din Donbas şi Crimea ar trebui să decidă dacă aceste regiuni sunt parte din Ucraina sau Rusia. 

Rusia face acum mobilizare parţială. Vor trece la mobilizare totală, dacă vor simţi că Crimea este în pericol. Numărul morţilor de ambele părţi va fi uriaş. Rusia are de trei ori populaţia Ucrainei, aşa că victoria Ucrainei este greu de obţinut. Dacă vă pasă de oamenii din Ucraina, căutaţi pacea". 

Citește mai mult AICI.

Vezi și:

Elon Musk nu se lasă. După părerile despre Ucraina, milardarul a făcut comentarii despre Taiwan

Beijingul și Taipei au luat cuvântul după ce șeful executivului Tesla, Elon Musk, a spus că Taiwanul ar trebui să devină o zonă administrativă specială a Chinei. Cel mai bogat om din lume a declarat într-un interviu cu Financial Times că cele două guverne ar putea ajunge la un aranjament „rezonabil și acceptabil”.

Ambasadorul Chinei în SUA l-a lăudat pe Musk, dar omologul său din Taiwan a spus că libertatea „nu este de vânzare”. Taiwanul are o proprie administrație, dar Beijingul îl revendică ca parte a teritoriului său. Comentariile lui Musk vin după ce producătorul de mașini electrice a atins un record lunar de vânzări în China. El a analizat tensiunile dintre China și Taiwan într-un interviu amplu acordat ziarul britanic de afaceri Financial Times, care a fost publicat vineri, scrie BBC.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel