Directorul de zbor al TAROM, analiză după două săptămâni. Avertisment pentru angajaţi şi apel la sindicate
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Cătălin Prunariu, directorul de zbor al TAROM, a făcut o scurtă analiză la două săptămâni de la preluarea funcţiei. Acesta spune că există potenţial şi speranţă în companie, dar că aceste lucruri nu sunt suficiente. 

"După două săptămâni de la preluarea funcției, a venit momentul unei analize. Am sa fiu tranșant și trebuie să vă spun că în momentul de față nu văd o luminiță bine definită la capătul tunelului. Exista potențial și speranță, dar acest lucru nu este suficient pentru a deveni o companie profitabilă și prosperă. Din păcate, așa cum a remarcat toată lumea, nu suntem singuri în această companie și dacă celelalte direcții și departamente nu își aduc contribuția pe măsură, avionul TAROM nu are șanse să decoleze pentru că un lanț este la fel de puternic ca cea mai slabă verigă a sa.

Pe de alta parte, nici noi nu suntem perfecți și mai avem de lucru până vom putea arăta cu degetul spre alții fără să fim și noi în culpă. Dar, cum numai cel care nu a greșit vreodată are dreptul să arunce piatra către vinovați, nici eu nu o sa arăt acum cu degetul într-o anumita direcție sau către anumite persoane.", a transmis Cătălin Prunariu, printr-un comunicat de presă. 

Avertisment pentru angajaţii TAROM. "Să facă asta, dacă vor să mai lucreze aici"

"Cei care însă își doresc cu adevărat să mai aibă de lucru într-o companie aeriana profesionistă, vor recunoaște în fața oglinzii fie că au participat, fie că au tolerat genul acesta de apucături și vor face tranziția către transparență, corectitudine și echilibru. Trebuie să înțelegem că și aceste abateri, s-au adunat la prejudiciile produse de alte Direcții ale companiei și ne-au împins în punctul în care ne aflăm azi, pe marginea prăpastiei.

O condiție esențială pentru a ieși din beznă este comunicarea corectă și deschisă, nu cea făcută la colțul scării, după cum dictează interesele personale ale unora sau altora. Deciziile manageriale vor fi comunicate de mine personal, fie pe email, fie prin mandatarea comandanților de detașamente și a șefilor de compartimente. Orice alte informații care nu sunt coroborate cu structura de conducere DOZ, rămân la nivel de bârfă sau zvon și fiecare își asumă riscurile aferente daca își bazează la rândul său deciziile „pe surse”.", a mai spus acesta. 

Mesaj important pentru sindicate. Semnal de unitate

"Îmi doresc ca sindicatele să fie un partener de dialog important și în acest sens apreciez feedback-ul lor, primit în aceste două săptămâni. Putem lucra împreună la rezolvarea problemelor existente, dar nu trebuie să uitam că în unele cazuri, soluțiile pe termen scurt care aduc beneficii minore pot sa îngroape beneficiile majore care se pot atinge într-un orizont de timp mai larg, dar care uneori implica constrângeri temporare.

Un exemplu în acest sens este situația ESET-ului la însoțitorii de bord. Deși sindicatele s-au oferit să susțină financiar costurile acestor cursuri, iar TAROM să pună la dispoziția cursanților un instructor, nu am fost de acord cu aceasta soluție, deoarece se situează într-o zona gri a legalității în ceea ce privește protecția muncii. Un alt argument este acela că în trecut excepțiile au devenit reguli atunci când personalul DOZ a acceptat deviații de la normalitate și acest lucru ar putea să se întâmple și acum. Nu cred ca cineva dorește sa ajungem asemenea personalului Ryan Air și să ne cumpărăm și pământul de sub picioare….

Angajatorul are obligația legală să suporte costurile pentru pregătirea și perfecționarea angajaților și exact acest lucru urmează să-l facem, dar începând cu 7 ianuarie când vom trimite grupe de însoțitori la SSAvC până la acoperirea completa a tuturor celor care zboară acum pe excepție. Constrângerea în cazul de față este că cei care zboară pe excepție vor face mai puține curse, având in vedere că nu sunt de acord cu dublarea SCC la curse decât în cazuri excepționale - HIRA este pentru excepții. Echilibrarea curselor se va face până in aprilie 2021, când se împlinește un an de când a început șomajul tehnic.

Probabil că întrebarea care stă pe buzele tuturor este ce se va întâmpla la restructurare? Deocamdată nu există nici un plan de restructurare discutat sau aprobat pentru DOZ. Dacă acest lucru se va întâmpla, criteriile de restructurare vor fi discutate și agreate din timp împreună cu reprezentații salariaților, după indicatori obiectivi. Meritocrația va juca un rol foarte important în stabilirea acestor indicatori și cei care vor fi corecți, disciplinați și dedicați muncii pe care o fac, își vor găsi mereu un loc în această companie.

Disponibilizările vor fi ultima soluție pe care o vom adopta și orice altă variantă care va putea păstra activ CIM-ul angajaților aflați în vârful carierei, va avea prioritate. Cu toate acestea nu putem ignora realitatea și starea de fapt în care ne aflăm, prin urmare nu pot garanta că nu se va ajunge și la măsuri extreme atunci când cuțitul va trece de os.", a continuat directorul. 

Cum pot scăpa angajaţii Direcţiei de Zbor de concediere

"Pentru a scăpa însă de proverbialul cuțit trebuie să arătăm că împreună, întregul personal al Direcției Operațiuni Zbor, suntem cel mai valoros bun al companiei, care dacă va fi redus ca dimensiune va aduce mai multe prejudicii decât avantaje. Depinde numai de noi să convingem că ne merităm locul. Trebuie să schimbăm din temelii cultura de companie, să căpătam o mentalitate de profesioniști și să anulăm imaginea de oportuniști pe care o are multă lume în acest moment despre noi. SUNTEM NECESARI, NU OPORTUNIȘTI, dar trebuie să demonstrăm acest lucru și să devenim modelul după care trebuie să se reformeze această companie!", a mai explicat el. 

Lista de proiecte, pe scurt 

"Ar mai fi multe alte lucruri de spus, dar ar ieși un roman pe care sunt convins ca puțini ar avea răbdare să-l citească până la capăt, însă voi enumera pe scurt proiectele pe care noua echipă managerială a DOZ le are în lucru în momentul de față, cu mențiunea că finalizarea proiectelor cu impact financiar ne va permite să atragem către DOZ fonduri atât de necesare pentru angajați:livrarea a 6 ATR-uri seria 500 către ATR și NAC și primirea a încă 3 ATR-uri seria 600.

Acest lucru va permite readucerea în activitate a piloților din detașamentul ATR care sunt în șomaj tehnic din aprilie și va îmbunătăți într-o oarecare măsură situația financiară a companiei;modificarea OM-D-ului în vederea eliminării ditching-ului la recurența ESET. Astfel vom reduce cheltuielile pentru obținerea ESET-ului;rezolvarea problemei existente la IB cu certificatele de DGR extinse până la sfârșitul lunii decembrie; pregătirea operațională a unor zboruri charter care vor avea loc în perioada decembrie – martie, ceea ce va ține în activitate mai mult personal navigant și va aduce bani în companie;echilibrarea planurilor de zbor astfel încât până în aprilie 2021 să se reducă discrepanțele apărute anul acesta; În încheiere, doresc să atrag atenția asupra faptului că suntem vulnerabili prin lipsa de antrenament, iar sezonul rece poate oricând să aducă provocări, de aceea este imperativ să rămânem alerți și să avem o orientare maximă către siguranță. Safety first!", a conchis Cătălin Prunariu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel