Data publicării:

Director din Ministerul Fondurilor Europene, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Dragoş Adrian Iorga a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție.

Dragoş Adrian Iorga, director în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat că lua mită de la subordonaţi, sub forma unei taxe din salariu, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi Agerpres, Dragoş Adrian Iorga, la data faptelor director al Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman - Regiunea Bucureşti-Ilfov, instituţie aflată în subordinea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este acuzat de luare de mită (două fapte ambele în formă continuată) şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (două fapte).

Procurorii notează că, la începutul anului 2021, Dragoş Adrian Iorga ar fi "ajutat" două persoane prin remiterea nelegală a subiectelor şi răspunsurilor corecte să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional Bucureşti-Ilfov.

În schimbul acestor "servicii", anchetatorii spun că Iorga ar fi pretins de la cele două persoane, martori în cauză, câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data de 30 noiembrie 2023 (data finalizării proiectului), aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord.

Conform înţelegerii, în perioada martie 2021 - octombrie 2023, Dragoş Adrian Iorga ar fi primit de la cele două persoane suma totală de 75.600 lei.

În timpul anchetei, DNA a efectuat percheziţii la domiciliul şi biroul lui Iorga din Bucureşti, fiind ridicate, printre altele, următoarele: 174.600 lei, 10.000 de dolari şi 11.000 euro, lingouri din aur în greutate totală de 65,2 grame.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel