Directiva UE: Produsele dietetice dispar
Regulamentul European, care intră în vigoare peste trei ani, exclude "produsele dietetice". Și legislaţia actuală referitoare la mâncarea dietetică va fi abrogată. Sintagma "produse dietetice" nu va mai fi folosită, din 2016, de către producători pentru a-și promova produsele.
"Regulamentul va abroga conceptul de "mâncare dietetica" şi legislaţia actuală care creează cadrul pentru aceste produse", explică un comunicat al Comisiei Europene, potrivit economica.net. De ce dispar "produsele dietetice"? Comisia explică că "pentru a reduce incertitudinile legale în ceea ce priveşte clasificarea produselor, pentru a elimina ambiguităţile legislative actuale şi pentru a limita posibilitatea companiilor de a respecta doar acele fragmente din legislaţie care le convin".
Eticheta și conținutul
În plus, eticheta "mâncare dietetică" ajunsese să se rezume la etichetă și nu la conținutul produselor. "O largă varietate de alimente existente pe piaţă la ora actuală targetează nevoile nutriţionale specifice ale unor grupuri de persoane, chiar dacă nu sunt neapărat produse dietetice. Acest lucru creează probleme consumatorilor, companiilor producătoare şi autorităţilor care nu mai pot distinge între "produsele dietetice" şi cele obişnuite", explică Comisia Europeană. O altă prevedre este ca pe etichetele produselor să se specifice persoanele cărora li se adresează, de exemplu "produs fără gluten pentru persoanele care suferă de boala celiacă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News