Dinel Staicu, 11 ani de închisoare în dosarul Transgaz
Magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 din Capitală l-au condamnat pe Dinel Staicu la 11 ani de închisoare în dosarul Transgaz, informează Decizia primită luni, 30 decembrie, nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Este o condamnare primită în dosarul Transgaz, dosar în care Dinel Staicu (fost Nuțu) a fost condamnat pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, mai notează sursa citată.
Omul de afaceri a săvârșit - până în prezent - un an de arest preventiv. Dinel Staicu ar fi mituit o judecătoare de la Tribunalul București pentru a fi eliberat din arest.
În noiembrie 2007, preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un dosar privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro. În acest dosar au mai fost trimişi în judecată Aurel Gabriel Coconea - fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, Cornel Teodor Volintiru - fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carmen Ioana Popescu şi Vlad Rebega - foşti directori general, respectiv, economic al SC BDJ SA Craiova, Vasile Banciu - fost director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Adrian Georgel Bogza - fost administrator al SC Delta Telecom SA, precum şi Iulian şi Tudorică Siclitaru, mai scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News