A fost cea mai clară victorie reuşită de FC Botoşani în istoria meciurilor cu Dinamo, dar şi cea mai categorică victorie az moldovenilor în acest sezon. Totodată, a fost cel mai drastic eşec suferit de Dinamo în actualul campionat.
Omul meciului a fost atacantul francez Hamidou Keyta, intrat ca titular după ce a ratat un transfer în străinătate. Keyta a deschis scorul în secunda 55 a partidei şi a semnat şi golul al treilea (37), dintr-un penalty dictat după un fault comis de Marco Ehmann asupra lui Mihai Roman I.
Keyta a dat şi pasa decisivă la golul marcat de conaţionalul său Hervin Ongenda (23). Tabela a fost închisă de Denis Haruţ (64), în urma unui corner. Botoşănenii au avut şi două bare în acest meci, prin Mahmoud Al-Mawas (3) şi Andrei Chindriş (75), în timp ce de al Dinamo a trimis mingea în bară atacantul senegalez Magaye Gueye (45+1).
FC Botoşani a obţinut doar a doua sa victorie pe teren propriu în acest campionat. FC Botoşani venea după o victorie la Iaşi, în derby-ul Moldovei, cu Poli. Dinamo e la a doua înfrângere consecutivă, după 0-1 acasă cu Chindia.
AFC Botoşani - FC Dinamo Bucureşti 4-0 (3-0), Stadion Municipal - Botoşani Au marcat: Hamidou Keyta (1, 37 - penalty), Hervin Ongenda (23), Denis Haruţ (64). Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Valentin Avram (Bucureşti); arbitru de rezervă: Bogdan Dumitrache (Bucureşti) Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) - CCA, Bogdan Buhuş (Vaslui) - LPF
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz