FC Voluntari a învins-o pe FC Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 16-a a Ligii I de fotbal. Dinamo a deschis rapid scorul, prin Deian Sorescu (5), cu o execuţie spectaculoasă.
Internaţionalul moldovean Vadim Raţă a restabilit egalitatea (19), din centrarea portughezului Ricardinho. Fostul junior dinamovist Ion Gheorghe a marcat golul victoriei ilfovenilor (65), după ce a trecut de fundaşul austriac Petar Gluhakovic, care a debutat în tricoul lui Dinamo.
Dinamo a ajuns la 13 meciuri consecutive în Liga I fără victorie, două egaluri şi 11 eşecuri. FC Voluntari nu mai câştigase de trei etape, în care avea două înfrângeri şi un egal. În tur, Dinamo câştigase cu 3-2.
Planul de reorganizare al clubului Dinamo a fost aprobat de Tribunalul Bucureşti
Administratorul judiciar al FC Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că Tribunalul Bucureşti a aprobat planul de reorganizare în dosarul de insolvenţă, acesta fiind previzionat pentru plata în proporţie de 100% a datoriilor către creditori în termen de 3 ani.
"Planul de reorganizare a fost aprobat de către judecător. Planul a fost previzionat pentru plata a sută la sută din datoriile către creditori, o să vedem acum în ce măsură acest lucru va fi posibil. Termenul de achitare este pe trei ani, iar tabelul de creanţe se ridică undeva la 7-8 milioane de euro", a afirmat Zăvăleanu.
Acesta a explicat că prin aprobarea planului de reorganizare echipa Dinamo a scăpat şi de sancţiunea cu depunctarea din partea FRF. Conform regulamentelor privind monitorizarea financiară a cluburilor, 30 noiembrie este data limită la care Dinamo trebuie să prezinte documente care să ateste zero datorii către terţi sau un plan de reorganizare aprobat de judecătorul sindic în dosarul de insolvenţă.
"În acest fel Dinamo scapă de acea sancţiune cu depunctarea pentru că 30 noiembrie era data limită pentru monitorizarea financiară pe care o efectuează Federaţia Română de Fotbal. Iar la acea dată noi vom putea fi în măsură să prezentăm planul de reorganizare al clubului aprobat de Tribunalul Bucureşti. Noi ştiam acest lucru şi totul a fost pe muchie de cuţit, dar e bine atunci când se termină cu bine. Judecătorul sindic a înţeles urgenţa noastră şi mai mult decât atât noi nu am avut decât o singură contestaţie la planul de reorganizare... şi nici la tabelul de creanţe nu au fost prea multe contestaţii, doar trei sau patru şi au fost rezolvate foarte repede. Aşa că din fericire procedura s-a desfăşurat aşa cum ne-am dorit, adică repede", a explicat Răzvan Zăvăleanu.
Clubul Dinamo traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, la 1 iulie Tribunalul Bucureşti hotărând deschiderea procedurii de insolvenţă.
Aceasta este cea de-a doua procedură a insolvenţei declanşate de SC Dinamo 1948 SA, după ce societatea fusese reintrodusă în circuitul economic în septembrie 2015.
Suporterii grupaţi în programul socios DDB (Doar Dinamo Bucureşti) deţin 20,06% din acţiunile clubului şi de la sfârşitul anului 2020 au achitat mare parte din datoriile FC Dinamo cu banii strânşi din cotizaţii, donaţii sau vânzarea de bilete virtuale.
Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august 2020 acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. Fostul fotbalist Cornel Ţălnar, membru în Consiliul de Administraţie, a anunţat că spaniolul Pablo Cortacero a concesionat toate acţiunile pe care le deţine la gruparea alb-roşie către Dorin Şerdean, fostul preşedinte executiv al clubului, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024