Din 3 noiembrie, Primăria Capitalei introduce biletele unice RATB-Metrorex
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Potrivit șefului Direcţiei Transporturi din Primăria Capitalei, Ion Dedu, biletele unice pentru RATB şi Metrorex vor putea fi folosite începând cu data de 3 noiembrie.

Biletul unic este valabil 60 de minute pentru RATB şi Metrorex și costă 5 lei. Un bilet cu zece călătorii de câte 60 de minute pentru fiecare călătorie, valabil pentru RATB şi Metrorex, costă 30 de lei, iar un abonament de o zi, valabil pentru RATB şi Metrorex, 16 lei.

 De asemenea, toate tilurile de călătorie din prezent vor rămâne valabile în continuare.

 De asemenea, în perioada următoare se are în vedere integrarea şi a altor tipuri de călătorie.

 Pentru început vor fi disponibile doar bilete de unică folosinţă, preîncăracate, iar ulterior va exista posibilitatea achiziţionării de bilete şi abonamente unice pentru RATB şi prin intermediul cardurilor reîncărcabile.

 Șeful Direcţiei Transporturi din Primăria Capitalei este convins că acest sistem va duce la creşterea atractivităţii transportului public şi că va determina cetăţenii să utilizeze din ce în ce mai mult acest sistem.

"Preţurile nu sunt mari. Dacă faceţi soocteala şi luaţi un cetăţean care schimba trei mijloace de transport pe RATB şi Metrorex, o să vedeţi că prețul era mult mai mare decât cel pe care îl promovăm acum. Noi ne dorim ca, pe măsură ce vom urmări evoluţia încasărilor din sistem, să putem regla şi valoarea acestor bilete pentru că, de fapt, ceea ce contează este valoarea venitului care vine către operator din aceste bilete".

 Regia Autonomă de Transport Bucureşti va asigura suportul tehnico-financiar pentru emiterea, comercializarea şi gestionarea biletelor şi va coordona toate activităţile aferente prin sistemul automat de taxare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel