Data publicării:

Din 2023, actele de stare civilă nu se vor mai completa manual

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Actele de stare civilă vor fi, începând cu septembrie 2023, tipărite, potrivit OG 26/2022.

Începând de anul viitor, din septembrie, actele de stare civilă, respectiv actele de naștere, de căsătorie și de deces, nu se vor mai completa manual, ca acum, ci vor fi tipărite pe formularele dedicate, potrivit unei ordonanțe apărute recent.

“Începând cu data de 24 septembrie 2023, exemplarul I al actelor de stare civilă se completează informatic și se păstrează în exemplarul I al registrelor de stare civilă pe suport hârtie”, scrie, mai exact, în OG 26/2022, act normativ prin care au fost aduse modificări substanțiale Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

De asemenea, tot de atunci, exemplarul II se va întocmi numai în format electronic, atât de către ofițerii de stare civilă din țară, cât și de către cei de la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României.

Regula generală stabilită de lege și care va fi utilizată până la termenul de anul viitor prevede că actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.

Pe lângă această schimbare, OG 26/2022 va permite, tot din septembrie 2023, ca cererile privind actele civile să poată fi depuse la oricare serviciu de evidență a persoanelor sau primărie din țară, nu doar la cele din anumite orașe, ca acum.

În plus, ordonanța stabilește și că, dacă la declararea copilului părinții nu se înțeleg cu privire la prenumele acestuia, în actul de naștere se va înregistra prenumele din documentul emis de spital.

Pentru a respecta regulile stabilite la începutul lunii mai privind numărul maxim de prenume ce pot fi înscrise pe certificatul de naștere, în cazul în care în certificatul medical constatator al nașterii prenumele înscris are mai mult de trei cuvinte, în actul de naștere se vor înscrie doar primele trei, conform Avocatnet.

Guvernul a publicat proiectul de OUG pentru compensarea facturilor la energie. IMM-urile, firmele din industria alimentară și instituțiile publice, facturi plafonate pentru 85% din consum

 

Guvernul a publicat joi, cu câteva minute înainte de ședință, proiectul de OUG cu privire la  compensarea facturilor la energie.

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei:

Actul normativ aprobat consolidează și extinde măsurile de protecție a populației și economiei de creșterile de prețuri la energie și gaze naturale.

Schema de protejare a populației și a mediului economic se extinde până la 31 august 2023. Pentru a încuraja furnizorii să achiziționeze energie ieftină, s-a stabilit un plafon maxim de decontare al MW-ului de energie electrică de maxim 1300 lei. Furnizorul nu va mai primi decontare pentru sumele care depășesc 1.300 lei (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel