Data publicării:

Din 15 iulie, trenurile vor face doar două ore şi jumătate până la mare

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
tren, locomitiva in gara
tren, locomitiva in gara

Durata călătoriei pe tronsonul feroviar Bucureşti - Constanţa va fi, începând de vineri, de două ore şi 30 de minute pentru trenurile care circulă fără oprire, informează CFR SA.

După finalizarea lucrărilor de reabilitare pe 174,4 kilometri de linie de cale ferată şi a celor 102 poduri şi podeţe, durata călătoriei, în acest sezon estival, va fi de două ore şi 30 de minute pentru patru trenuri rapide, care vor circula fără oprire în staţiile de cale ferată din parcurs, transmite Agerpres.

De asemenea, durata călătoriei pentru celelalte trenuri estivale, care vor avea patru sau cinci opriri în staţiile de cale ferată din parcurs, va fi în medie de două ore şi 50 minute.

În prezent, continuă lucrările de reabilitare pe anumite linii din staţiile Săruleşti, Lehliu, Dor Mărunt, Dragoş Vodă, şi Ciulniţa, între staţiile Săruleşti şi Lehliu (pentru racordarea firului II la traseul noului pod), Lehliu - Dor Mărunt (firul II), şi pe porţiunea Dragoş Vodă - Ciulniţa (firul I).

De asemenea, o dată cu finalizarea întregului program de reabilitare, durata călătoriei pe tronsonul Bucureşti - Constanţa este preconizată a fi de circa două ore şi 15 minute pentru trenurile care circulă fără oprire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel