Data publicării:
Diferențe între Paștele Catolic și Paștele Ortodox. Dan Ciachir: Toți suntem creștini, dar sigur că sunt diferențe. Duh al trăirii, al comuniunii
Dan Ciachir a vorbit despre diferențele dogmatice și chiar practice dintre Paștele catolic și cel ortodox și despre călătoriile sale din perioada pascală, dar și despre dialogul celor două confesiuni.
Scriitorul Dan Ciachir a vorbit despre diferențele dintre Paștele Catolic și cel Ortodox și despre modul în care creștinii îl sărbătoresc în România. Interviul a fost acordat în exclusivitate pentru DCNews.
”Uneori se suprapun din cauza diferenței dintre calendarul iulian și calendarul gregorian, adoptat de catolici. Noi am adoptat abia în 1924 calendarul gregorian, au încercat să ni-l impună nemții în Primul Război Mondial, când eram ocupați, însă nu a fost acceptat acest lucru.
Calendarul gregorian este cu 13 zile în plus, dar rușii, sârbii și cei din muntele Athos mențin calendarul vechi. Uneori se suprapun cele două sărbători. Îmi aduc aminte că m-a prins Paștele din 1990 din Malta și era Paște și acolo și aici când am sosit (n.r. - pe calendarul gregorian și cel iulian)”, și-a amintit Dan Ciachir în timpul interviului.
Scandal în 1924, pentru că Paștele cădea în martie
„Una dintre condiții este să nu se suprapună cu Paștele iudaic, condiție care nu mai este respectată de romano-catolici. Ortodocșii respectă pascalia - calcularea datei de prăznuire a Paștelui. La noi, Paștele se sărbătorește între 4 aprilie și 8 mai. În 1924 aproape că a fost un scandal, pentru că Paștele cădea în martie. Pascalia acum 1500 de ani s-a stabilit. Catolicii au derogări. Mie mi se pare o retorică... să sărbătorim la aceeași dată Paștele dacă nu ne împărtășim din același potir, dacă nu există premizele dogmatice între catolici și ortodocși, ar fi ceva doar formal.
Două confesiuni diferite sub aceeași religie
”Toți suntem creștini, cele două confesiuni se împacă foarte bine în România. De când a început dialogul ortodox-romano-catolic, din 1980, în care părintele Stăniloae și papa Benedict al XVI-lea, pe vremea când nu era arhiepiscop de Munchen, au jucat un rol important, s-au apropiat. Au trecut de la a discuta despre ce-i desparte la a discuta despre ce îi apropie.
Raporturile sunt bune, cu distanțările de rigoare. Cele două confesiuni nu intră în comuniune pentru că nu au aceeași perspectivă dogmatică”, a povestit scriitorul.
Diferențele în Slujba Învierii
„Sigur că sunt diferențe. La ortodocși slujba ține 5 ore, începe în biserică la 11 seara și ține până la 4 sau 5, iar la catolici ține până undeva în jurul miezului nopții”, a explicat Dan Ciachir. Acesta a mai completat, spunând că ortodoxia are un „instinct liturgic”.
”Răsăritul a păstrat ce era în biserica din primul mileniu, care încă nu era despărțită. La noi e un duh al trăirii, al comuniunii, masa care urmează dimineața, în familie, ideea de a nu rămâne certat de Paști cu rudele și prietenii și să îți ceri iertare. La noi este acest praznic care vine la sfârșitul unui post foarte aspru. Apoi mai este grija pentru răposați, de Paștele Blajinilor se merge la cimitir, la morminte, femeile se duc să aprindă lumânări”, a mai amintit publicistul.
O singură dată în istorie
„Paștele se sărbătorește, în tot ce e ortodoxie, la ora 12 noaptea. O singură dată, în istoria contemporană a României a fost decalat în București și a început Învierea dimineața. Acest lucru s-a datorat faptului că Paștele din 1944 a căzut pe 16 aprilie, iar bombardamentele anglo-americane, din cel de-al Doilea Război Mondial, s-a luat hotărârea ca în București să înceapă dimineața slujba, de Înviere, când se lumina, pentru ca aviația inamică să nu vadă luminile de la lumânări. Poate că la țară nu s-a procedat la fel, dar în București s-a respectat, a fost singura dată când s-a făcut această excepție, provocată de acele bombardamente care au lovit destul de tare Bucureștiul”, a relatat în încheiere Dan Ciachir, în exclusivitate pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News