O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford au monitorizat dietele a peste 600 de adulți supraponderali, iar rezultatele au arătat că aceștia au reușit să slăbească deși nu s-au concentrat pe un consum mai mic de calorii.
Participanții la studiu au format două grupuri, unii urmând o dietă săracă în grăsimi, în vreme ce celălalt grup urma o dietă săracă în carbohidrați. De asemenea, ei au fost încurajați să fie cât mai activi. La finalul studiului, cercetătorii au constatat că atât dieta low-fat cât și cea low-carb nu au afectat rezultatele obținute.
Ceea ce a contat cel mai mult în cazul ambelor grupuri a fost tipul de carbohidrați sau de grăsimi pe care le-au consumat. Astfel că, persoanele care au consumat cele mai puține alimente procesate, sucuri acidulate și grăsimi nesănătoase, compensând cu un consum ridicat de legume au reușit să piardă multe kilograme.
[citeste si]
La începutul studiului, toți participanții au realizat un set de analize pentru a identifica diferențele genetice care ar putea arăta dacă organismul lor procesează mai bine grăsimile sau carbohidrații, astfel încât să urmeze una dintre cele două diete care ar da rezultate mai bune. Specialiștii au crezut că aceste analize vor conta enorm în procesul de slăbire, la fel și controlul permanent al nivelului de insulină. Însă, aceste lucruri nu au favorizat o pierdere în greutate mai spectaculoasă. "Aceste lucruri ne-au făcut să constatăm că este mult mai important să mănânci echilibrat și să excluzi mâncarea procesată dacă vrei să slăbești", explică Christopher Gardner, coordonatorul studiului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol