Data publicării:

DIETĂ. Patru reguli de bază

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Micul dejun stimulează metabolismul și astfel vei arde mult mai multe calorii pe parcursul zilei. 

Nu aștepta să treacă mai mult de o oră până să iei micul dejun

După trezire, poți să consumi apă caldă cu lămâie sau un ceai neîndulcit din plante medicinale, aceste două obiceiuri ajutând tranzitul intestinal să funcționeze eficient. Dar, este foarte important să mănânci în decurs de o jumătate de oră sau mxim o oră după trezire, deoarece stimulezi metabolismul să ardă grăsimile.

Optează pentru proteine și evită zahărul

Este de preferat să alegi alimente bogate în proteine, precum ouăle, tofu, lactatele slabe, smoothie-urile cu leguminoase și pudră proteică, cerealele integrale și nucile/semințele crude. Oferă sațietate de lungă durată și nutrienți esențiali pentru corp, spre deosebire de un mic dejun compus din biscuiți, covrigi sau dulciuri.

Asigură-te că ai inclus fibre în micul dejun

Secretul pentru o cură de slăbire de succes este asigurat de consumul alimentelor care sunt sățioase. Pentru prima masă a zilei este important să te asiguri că incluzi cel puțin 8 grame de fibre în meniul tău, deoarece sunt importante pentru o digestie bună. Un bol cu terci de ovăz, un smoothie cu semințe de in măcinate, pudră proteică și fructe sau un iaurt grecesc cu o linguriță de magiun fără zahăr și mix de nuci/semințe crude pot să constituie opțiuni bune pentru micul dejun.

Nu exagera cu caloriile la micul dejun

Un mic dejun echilibrat trebuie să aibă între 300 și 500 de calorii. Însă, este foarte important ceea ce alegi să mănânci. Dacă mănânci o brioșă la micul dejun, nu înseamnă că o să-ți țină de foame, ci mai degrabă te va determina să faci alte excese culinare pe parcursul zilei, notează eva.ro. Omleta cu legume și verdețuri, terciul de ovăz cu nuci, semințe, fructe, toast integral cu humus și legume, fructe proaspete, smoothie-uri cu pudre proteice sunt câteva dintre opțiunile potrivite pentru un mic dejun sățios.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel