Dieta mediteraneană, metodă de a prelungi viața
Dieta mediteraneană, proclamată drept reţeta pentru o viaţă sănătoasă deoarece contribuie la prevenirea a numeroase afecţiuni, oferă beneficii şi în cazul în care este adoptată la o vârstă înaintată putând reduce riscul de deces, conform unui studiu realizat în Italia.
Deşi oarecum neclară în privinţa conţinutului său, dieta mediteraneană presupune un consum ridicat de peşte, nuci, legume proaspete, ulei de măsline şi fructe. Este deosebit de important să cunoaştem ce fel de instrumente deţinem în prezent pentru a face faţă acestui proces de îmbătrânire cu care ne confruntăm în întreaga lume, în special în Europa', a declarat Marialaura Bonaccio, epidemiolog la Mediterranean Neurological Institute - IRCCS Neuromed din Italia. 'Ştim cu toţii că dieta mediteraneană este benefică pentru sănătate, însă există puţine studii care se concentrează pe vârstnici', a precizat cercetătoarea care se numără printre autorii lucrării.
Și alte studii confirmă teoria
Alte studii efectuate anterior au sugerat că acest tip de dietă prezintă beneficii atât pentru prevenirea bolilor de inimă cât şi a cancerului. Publicată în British Journal of Nutrition, cercetarea a analizat starea de sănătate şi dieta a 5.200 de persoane de 65 de ani şi peste această vârstă din regiunea Molise din Italia, care au fost recrutate în cadrul unui studiu mai amplu, între 2005 şi 2010, şi monitorizate până în 2015. În această perioadă, 900 dintre subiecţi au decedat. Participanţii au completat un chestionar alimentar care reflecta dieta lor din anul anterior, iar fiecare a primit un scor care creştea în funcţie de cât de apropiată era alimentaţia lor de dieta mediteraneană, pe o scară de la 0 la 9.
Rezultatele au dezvăluit că cei a căror alimentaţie a fost cea mai apropiată de dieta mediteraneană au fost cei mai activi în timpul liber. După ce au fost luaţi în considerare factori precum vârsta, sexul, nivelul de activitate, situaţia socio-economică, fumatul şi indicele de masă corporală (IMC), cei cu un grad mare de aderare la această dietă (cu scor de 7-9) au prezentat un risc de deces cu 25% mai mic în comparaţie cu cei cu scor de doar 0-3. O creştere cu doar un punct pe această scară se traducea printr-o scădere de 6% a riscului de deces din orice cauză, au concluzionat oamenii de ştiinţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News