Dr. Hay a plecat de la premisa că există o cauză principală pentru problemele de sănătate care apar în organism. De aceea, pentru a uşura digestia, el a împărţit alimentele în trei grupe:
- Grupa A cuprinde proteinele : carnea, lactatele, brânza, ouăle, peştele, soia şi iaurtul.
- Din Grupa B fac parte alimentele neutre: legumele, aproape toate vegetalele, salatele, fructele, seminţele, nucile (cu excepţia arahidelor), untul, uleiul presat, uleiul de măsline şi condimentele.
- Grupa C cuprinde carbohidraţii ( biscuiţii, pâinea, pastele, prăjiturile, ovăzul, fulgii de ovăz, orezul, zaharurile, mierea, germenii (de grâu, de lucernă şi de schinduf), siropul de arţar.
Ce presupune dieta Hay?
Dieta Hay pune preț pe disocierea proteinelor de glucide. Deşi proteinele, ca şi glucidele, produc aciditate, digestia se produce în condiţii diferite şi nu trebuie consumate împreună la aceeaşi masă.
Principii care asigură succesul dietei
Doctorul Hay recomandă ca alimentele din grupa A să se asocieze cu alimente din Grupa B; alimentele din Grupa B să se consume cu cele din Grupa C. Totdeauna alimentele neutre pot fi consumate alături de de cele din grupele A şi C. Niciodată însă nu trebuie să se consume la aceeaşi masă alimentele din grupele A şi C. Această condiţie trebuie respectată fără nicio abaterea.
Persoanele care vor să urmeze acest regim trebuie să evite alimentele rafinate (pâinea albă, orezul alb, zahărul) şi să le înlocuiască cu variantele lor integrale.
Totodată, dieta limitează consumul de carne (de două ori pe săptămână), iar peştele, carnea de pui şi de curcan sunt cele mai indicate.
De asemenea, zahărul trebuie înlocuit cu miere.
La o masă trebuie să se consume un singur tip de proteine: pui, ouă, brânză, şuncă (cu salată).
Dacă aţi consumat alimente din grupa A (proteine) numai după alte trei-patru ore puteţi consuma şi alimente din grupa C (carbohidraţi).
Dacă preferaţi pastele, să nu le consumaţi cu brânză: trebuie să le asezonaţi cu nuci sau cu legume şi condimente.
Fructele se consumă singure şi nu se combină cu alte alimente.
Dieta Hay, beneficii miraculoase
Cei care se hotărăsc să țină dieta Hay, trebuie să știe că facilitează digestia, stimulează metabolismul, asigură energie, alungă senzaţia de foame, grăbeşte arderile, previne diabetul şi bolile de inimă, diminuează excesul ponderal, vindecă artrita şi sindromul colonului iritabil.
Pe lângă faptul că ajută la o stare de bine excelentă, cu dieta Hay se poate slăbi până la 20 de kilograme în 3 luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!