Dieta FODMAP, terapie în cazul colonului iritabil
Dieta FODMAP este recomandată de specialiști în sindromul colonului iritabil, responsabil pentru balonare, gaze intestinale, tulburări de motilitate, diaree sau constipație și disconfort abdominal.
Dieta FODMAP presupune eliminarea din alimentație a unor carbohidrați Fermentabili: Oligozaharide (fructani, galacto-oligozaharide), Dizaharide (lactoza), Monozaharide (fructoza) și Polioli (Sorbitol, Mannitol, Maltitol, Xylitol și Isomaltoza).
Când acești carbohidrați nu sunt suficient absorbiți în intestinul subțire, crește motilitatea și pot provoca diaree. În alte cazuri, acești carbohidrați sunt fermentați de bacteriile intestinale, provocând gaze, distensie abdominală, balonare, constipație, flatulență, dureri abdominale și greață.
Dieta FODMAP, alimente permise
Fructe: banane, struguri, afine, căpșuni, grepfrut, citrice.
Legume: morcovi, țelină, vinete, dovlecel, dovleac, fasole verde, porumb, salată verde, roșii.
Lactate: lapte și iaurt fără lactoză, lapte de orez, lapte de soia, lapte de cocos, brânză brie, camembert, unt.
Dieta FODMAP, alimente de evitat
Câteva exemple ar fi: sparanghel, ceapă, usturoi, mere, pere, mango, pepene, iaurt, lapte de vacă și derivate, cereale integrale, paste, fistic etc...
O persoană poate fi intolerantă la majoritatea carbohidraților FODMAP sau doar la câțiva. Simptomatologia se poate agrava atunci când se combină mai multe astfel de alimente într-o zi.
Dieta FODMAP, pași de urmat
Această dietă are doua faze.
Prima fază presupune eliminarea alimentelor cu conținut crescut în FODMAP pentru o durată de maximum 4-6 săptămâni, sub recomandarea unui medic nutriționist care va consilia pacientul. Dieta trebuie prescrisă și personalizată de un medic nutriționist.
A doua fază constă în adăugarea treptată în alimentație a carbohidraților eliminați în prima fază, în cantități reduse, în limita toleranței pacientului. Astfel vor fi identificate alimentele care determină intoleranța intestinală și se va putea o contura un regim alimentar de cursă lungă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News