Dietă cu MĂMLIGĂ. Ce se întâmplă în corpul tău atunci când înlocuiești pâinea
Află în articol ce se întâmplă în corpul tău atunci când înlocuiești pâinea cu mămăliga.
Mămăliga ar ajuta la slăbit. O femeie care a mâncat mămăligă cinci zile pe săptămână timp de o lună susține că a reușit să dea jos kilogramele în plus fără prea mult efort, scrie Realitatea.net. Dieta cu mămăliga ar fi eficientă și ar garanta slăbirea a câteva kilograme în mai puțin de o săptămână și până la 15 kilograme pe lună.
În timpul acestei diete, care nu trebuie ţinută mai mult de o lună, ar trebui eliminate complet din alimentaţie dulciurile şi produsele de patiserie. Mezelurile şi conservele sunt, de asemenea, interzise. Sucurile, chipsurile, covrigeii, floricelele, biscuiţii şi fructele uscate, sunt alte alimente care ar trebui evitate pe perioada dietei. Se știe deja că pâinea îngrașă, iar eliminarea acesteia din alimentație prin înlocuirea sa cu mămăligă pare că ne ajută să ne menținem silueta departe de kilograme nedorite.
Pentru prima zi de dieta poți alege să mănânci micul dejun mămăligă cu brânză slabă de vaci, o felie de caşcaval şi un ou fiert. L gustare poți savura un măr. La prânz poți opta pentru un piept de pui la grătar cu 2 linguri de mămăligă şi o salată verde cu puţin ulei de măsline, oţet, roşii, castraveţi şi ce legume preferi. La cea de-a doua gustare poți mânca o mâna de nuci sau o pungă mică de seminţe de floarea soarelui fără sare. La cină te vei mulțumi doar cu o cană de iaurt cu cereale integrale, scrie clickpoftabuna.ro.
Mămăliga, alimentul minune cu multiple beneficii asupra organismului
Consumul de mămăligă diminuează nivelul de stres din organism. Porumbul este bogat în vitaminele din grupa B, mai ales în vitamina B1, care are un rol deosebit de important asupra bunei funcționari a sistemului nervos, a mușchilor, a inimii și asupra producției de globule roșii. Mai mult, prin conținutul de vitamina E, porumbul este util în prevenirea artritei, scade nivelul colesterolului și, implicit, scade riscul de ateroscleroza și infarct, scrie sfatulmedicului.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News