Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Dieta cu hrișcă: slăbești 5 kilograme în 10 zile

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Dieta cu hrișcă presupune să consumi doar hrișcă timp de 10 zile. Această dietă ajută atât pentru a slăbi cât și la detoxifierea organismului.

Alegeri prezidentiale 2024

Hrişca este un aliment popular şi tradiţional în ţări precum Rusia, Ucraina, Franţa şi Polonia. În România, hrişca este utilizată mai ales în Bucovina, ca ingredient tradiţional pentru sarmale. Este bogată în vitaminele E, B1 şi B2, dar şi în proteine, carbohidraţi, fibre, fosfor, magneziu, cupru, zinc, mangan, seleniu şi fier. Contrar a ce se credem, hrișca nu face parte din clasa cerealelor, ea fiind o plantă ierboasă înrudită cu rubarba.

Beneficii multiple

Aceasta are proprietatea de a menţine nivelul de glucoză din sânge în limitele normale. Vitaminele şi mineralele din boabele de hrişcă previn cancerul. Hrișca menţine tânăr sistemul nervos, îmbunătăţeşte capacitatea de reţinere şi memorare. Hrișca previne accidentele vasculare, scade colesterolul, ţine sub control tensiunea arterială și previne apariţia pietrelor la bilă.
În plus, hrişca ține greutate sub control. Fiind bogată în fibre, acest aliment este recomandat în toate dietele, pentru că are efect diuretic.

Nu trebuie să consume hrișcă persoanele diagnosticate cu fagopyrism – o afecţiune care constă în fotosensibilizarea acută a pielii. Cu alte cuvinte, persoanele care au pielea foarte albă trebuie să evite consumul de hrişcă. Acesta poate cauza probleme precum apariţia de pete roşii şi dureri sub formă de arsuri care persistă chiar şi 3-4 zile.

Dieta cu hrișcă

Puneți la înmuiat o cană de hrișcă în apă călduță și lăsați-o până dimineață. Dacă nu vă place gustul, o puteți amesteca cu lapte proaspăt sau kefir. Nu trebuie să adaugați niciun fel de sos sau condiment în amestec. Consumați un astfel de amestec in fiecare zi, timp de zece zile de câte ori vă este foame. Pentru a menține senzația de sațietate puteți consuma și fructe, însă fără să exagerați. Este foarte important ca în timpul dietei să consumați 2 litri de apă pe zi.

Nu este recomandat să urmați această dietă pe termen lung. Orice dietă care presupune consumul unor anumite alimente, excluzând alte categorii alimentare nu poate să ofere un stil de viață sănătos. Trecerea la o alimentaţie normală se face treptat, evitând consumul de dulciuri şi făinoase în prima săptămână. Dieta cu hrișcă este foarte populară și printre vedete. Adriana Antoni şi Cristina Cioran sunt doar două din multele vedete care au dat jos mai bine de 10 kilograme în doar o săptămână.

E bine să ştii

- Nu continua să ții dieta dacă pe parcurs ți se face rău, iar starea generala este grav afectată
- În timpul dietei cu hrișcă ai voie să mănânci și câte un fruct pe zi, excepție făcând bananele și strugurii
- Nu ține această dietă mai mult de 14 zile
- Nu ai voie să consumi băuturi alcoolice
- Încearcă să excluzi din alimentația zilnică sarea, zahărul și condimentele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel