
Rusia a semnat recent recent un contract de 300 miliarde de euro privind livrarea anuală a 38 de miliarde metri cub de gaze pentru următorii 30 de ani către China. Astfel, Vladimir Putin pune presiune pe UE și sursele ei de aprovizionare, dar Europa pare că ignoră singura soluție evidentă: fracturarea hidraulică, scrie Die Welt.
Cotidianul german considerat conservator notează că mulți politicieni europeni încă mai visează să rupă dependența de Rusia cu ajutorul energiei regenerabile. Connie Hedegaard, comisarul european pentru Combaterea Schimbărilor Climatice, pretinde că situația din Ucraina trebuie să fie un duș rece pentru țările europene, care ar trebui să renunțe la gazul rusesc în favoarea surselor de energie regenerabilă.
Dar viziunea lui Hedegaard nu corespunde realității: Europa își ia aproximativ 1,3% din energie pe care o consumă din puterea solară și cea eoliană, în timp ce 75% din aceasta provine din combustibili fosili și restul din energia nucleară.
Cum ajută gazele de șist economia UE
Uniunea Europeană are îndeajuns de multe gaze neconvenționale pentru a acoperi complet necesarul de consum pentru cel puțin următorii 28 de ani, scrie Die Welt. Ce mulți activiști pentru mediu sau politicieni uită să menționeze este că gazele de șist nu doar că rup dependența de Rusia, ci sunt și cea mai bună soluție pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon și prețurile la energie.
Totodată, beneficiile economice ale gazelor de șist sunt indiscutabile: în timp ce prețul gazelor naturale plătit de Europa s-a dublat din anul 2.000, prețurile în SUA au scăzut în ultimii ani cu 75%.
Pentru a scăpa de dilema rusă, unii politicieni, precum ministrul de Externe al Marii Britanii, Willian Hague, au sugerat ca Europa să importe gaze din SUA. Și, într-adevăr, această opțiune se regăsește pe masa negocierilor Tratatului de liber-schimb UE-SUA. Dar nu ar avea mai mult sens ca Europa să aibă propria producție? Avantajele unei astfel de politici sunt numeroase și merg de la reducerea dependenței de Rusia până la libertate de acțiune în zona de politică externă.
Rusia folosește fracturarea hidraulică în Siberia
Deisgur, fracturarea hidraulică nu este panaceul ce rezolvă problemele provocate de schimbările climatice. Pe termen lung, avem nevoie să trecem la energia regenerabilă. Dar atâta timp când tehnologiile verzi sunt mai scumpe decât combustibilii fosili, această tranziție nu va avea loc.
Gazele de șist pot ajuta Europa pe termen scurt la capitolul emisii de CO2, în timp ce ne putem concentra pe dezvoltarea unor tehnologii verzi mai eficiente care să coste mai puțin. Gazele de șist reprezintă opțiunea nedăunătoare mediului a acestui deceniu și o ofertă greu de refuzat.
Vladimir Putin folosește argumente activiștilor pentru a convinge Europa să nu-și exploateze resursele, în timp cel el conduce proiecte masive care implică fracturare hidraulică în Siberia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- BANCUL ZILEI: Discurs la căpătâiul răposatului
- Fosta soție a lui Dumitru Buzatu, ieșire nervoasă: "I s-a înscenat totul. Ce mare avere are? Pe mine de ce m-au suspendat din partid?"
- Veto față de Austria la Bruxelles: România nu se răzbună, ci apără NATO
- Gigi Becali, mesaj după imaginile care arată accidentul în care a fost implicat
- Premierul Poloniei, avertisment pentru Zelenski: "Să nu mai insulte vreodată polonezii"
- Sezonul Balanței a început. Ce aduce pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- Despre urși și trenuri. "Se petrec scene atroce! Le pun momeli pe linii ca să fie călcați! Dar la viteza cu care merge trenu'n România..."
- Fiul lui Dumitru Buzatu și-a dat demisia din Guvern. Marcel Ciolacu: "Am luat trei decizii"