Dide, test toxicologic după ”episodul marijuana”. Rezultat la Regina Maria
Cristian Mihai Dide a decis să meargă să-și facă test toxicologic.
Protestatarul a anunțat că va merge luni, la ora 09:20, să facă testul toxicologic la Regina Maria pe strada Enescu.
Amintim că Mircea Badea le-a făcut o propunere Angelicăi Șerban, Cristian Mihai Dide și Florin Bădiță după s-a vorbit despre ei drept "consumatori de marijuana".
Contactat de DC News, Cristian Mihai Dide a zis că nu a fumat niciodată marijuana.
"Ne mor copiii în spitale! Cad tavanele în școli. Un ziar a publicat zilele trecute o comparație între școlile de lux și școlile din mediul rural din România unde se vede o discrepanță foarte mare între posibilitățile copiilor, iar pe Guvernul României îl interesează dacă este fumata sau nu. Eu nu am fumat în viața mea mea marijuana. Omul acela care se aude pe filmare nu m-a văzut, nu știe cine sunt, vorbește în necunoștință de cauză. Nu cred că lipsa autostrăzilor și a spitalelor din România este cauzată de faptul că a fumat sau nu Angi Șerban. Eu nu am fumat în viața mea marijuana, repet acest lucru", a zis Cristian Mihai Dide pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News