Dică a fost schimbat. A fost anunțat noul antrenor
Nicolae Dică a fost schimbat din funcția de antrenor al echipei FCSB.
Mihai Teja a fost numit, joi, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FCSB, în locul lui Nicolae Dică, tehnician care a părăsit vicecampioana după ultimul meci din acest an, 0-2 cu CFR Cluj.
"Am vorbit cu trei antrenori, cu Dan Alexa, cu Edi Iordănescu şi Mihai Teja. Mihai m-a impresionat, am discutat cu el şi mi-a spus cum vede fotbalul. El mi-a spus că în faţa Stelei (FCSB), nicio echipă nu are voie să aibă mingea. Şi atunci Mihai a devenit sută la sută antrenorul Stelei. Mihai va avea mână liberă şase luni, nu-i voi spune nimic, face numai ce vrea el, nu mă bag la echipă deloc. El a semnat contract pe un an şi jumătate, dar după şase luni fac o evaluare şi dacă nu câştigă titlul şi nu am posesie va fi vai de capul lui", a declarat finanţatorul roş-albaştrilor, Gigi Becali, la prezentarea noului tehnician.
Citește și: Buffon, decizie privind retragerea din activitate
"Ştiu ce se doreşte de la mine"
"Este o oportunitate foarte bună pentru mine, o şansă în viaţa mea. Ştiu ce se doreşte de la mine, nu am venit pentru bani, am venit să fac performanţă. FCSB este un pas mare în viaţa mea şi ştiu că dacă ai rezultate e bine, dacă nu, poţi pleca oricând", a spus, la rândul său, Teja, care a pregătit-o pe Gaz Metan Mediaş în prima parte a campionatului.
Citește și: AC Milan, sancţiuni. Clubul face apel la TAS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News