Data publicării:

Diana Tache a spus care este "Lista lui Orban". Manevra pe care o face: E ca la doctor

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Diana Tache Foto: Crișan Andreescu
Diana Tache Foto: Crișan Andreescu

Diana Tache a spus că Ludovic Orban ar avea o listă cu programări pentru parlamentarii PNL care i se alătură. 

„Aţi văzut că din două în două zile, domnul Orban are câte o declaraţie, face rost de câte o declaraţie pentru domnia sa. Am înţeles că şi-a pregătit o listă, iar din două în două zile trebuie să-şi dea demisia din grupurile parlamentare ale PNL cei afiliaţi grupării sale. O listă cu programări ca la doctor, astfel încât să prelungească. Este o lovitură de imagine bună, că-şi prelungeşte şi ţine vie această teză cu 'parlamentarii lui Orban' destul de multă vreme. Iată, deja astăzi a fost al 15-lea parlamentar care a anunţat. în urmă cu două zile parlamentarul respectiv a fost întrebat de conducerea PNL 'de ce?' şi a răspuns 'păi aşa am fost programat pe listă'.

Ştiţi cum e, acolo la Brătieni e foarte multă transparenţă”, a spus Diana Tache la emisiunea „Miercurea Neagră”.

VIDEO: 

Youtube video image

Diana Tache sugerează că parlamentarii PNL, care s-au dus după Orban, ar putea rămâne fără lider

"Am mai spus lucrul că motivul pentru care Ludovic Orban s-a trezit brusc şi a început să ne explice cât e de rău şi de tiran Klaus Iohannis, cât este de inadecvat Florin Cîţu – eu zic frumos faţă de ce spune Ludovic Orban în fiecare zi – acesta este felul în care domnia sa încearcă să justifice cumva ce urmează să i se întâmple. Şi va justifica, atunci când se va întâmpla.

O să vedem ce va fi. Dar discuţia este despre faptul că dacă Ludovic Orban va păţi nişte lucruri despre care se discută în sensul acesta cu DNA-ul şi cu dosarele penale, lucrul acesta se întâmplă ca urmare a ceea ce a făcut domnia sa din calitatea de premier, în plină pandemie, în plină perioadă dezastruoasă pentru România şi în felul în care s-au gestionat lucrurile la nivel înalt. Că o să vină şi o să spună: ‚mi-am luat OK-ul de la Iohannis, de la Hellvig’, astea sunt chestiuni care, în anchetele respective, îşi vor urma parcursul. Dar părerea mea este că motivul pentru care el urlă cât de rău este Iohannis şi cât de grav e totul la PNL este pentru a justifica ceea ce urmează să i se întâmple", a mai declarat Diana Tache la emisiunea "Miercurea Neagră".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel