Data actualizării:
Data publicării:

Domeniul în care România era la nivel european, în pericol. Avertisment: Tot pacienții o să sufere!

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Prof. univ. dr. Liliana Tuță, președintele Comisiei de Nefrologie a Ministerului Sănătății, a confirmat aprecierile pacienților, potrivit cărora sistemul de dializă și-a perfecționat măsurile împotriva COVID-19, crescând gradul de siguranță al procedurilor. Cheltuielile nu sunt însă acoperite din tarifele decontate de CNAS, stabilite înainte de declanșarea pandemiei, ceea ce pune în pericol un domeniu aflat la nivelul performanțelor occidentale în sistemul sanitar românesc.

Prof. univ. dr. Ana Liliana Tuță, președintele Comisiei de Nefrologie din cadrul Min. Sănătății, a afirmat că nefrologii s-au autosesizat, din 10-12 martie, de apariția COVID-19, având informații din Italia. Comisia a înaintat o nouă procedură Ministerului Sănătății, pe 20 martie, iar metodologia a fost publicată pe 29 martie.

Președintele Comisiei de Nefrologie din cadrul Min. Sănătății a subliniat că erau necesare modificări ale fluxurilor și procedurilor, pentru situația pandemică. S-au impus noi reguli de dezinfecție, cu nebulizării suplimentare, s-au asigurat costume, mănuși, măști și viziere, s-au impus noi reguli de distanțare în centre și în timpul transportului. 

”Totul era foarte complicat și am zis ca, la pacienții la care se poate, dializele să fie făcute cu 15 minute mai reduse, poate chiar 30 ca să poți să faci dezinfecție în secție.” a precizat prof. dr. Tuță, adăugând că medicul curant a știut ce și unde s-a putut. De asemenea, pentru pacienții infectați s-au organizat ture speciale, pentru ca aceștia să nu intre în contact cu alți pacienți ai centrelor. De aceea, a fost vizibilă în timp îmbunătățirea situației, așa cum au remarcat și pacienții”.

Dializa de nivel european, pusă în pericol de subfinanțare

Aceste măsuri suplimentare sunt suportate de centrele de dializă-majoritar private. Spre deosebire de spitalele publice, decontările au rămas la același tarif, nefiind decontate cheltuielile la nivelul ”facturii”, cum se întâmplă cu spitalele publice. Pot apărea probleme din cauza subfinanțării?

Prof. univ. dr. Liliana Tuță a răspuns că ”la dializă putem spune că este un parteneriat public-privat de succes, avem în România și centre publice care sunt, în general, în spitalele municipale și județene, dar majoritatea cazurilor se tratează în centrele de dializă private. Cei din privat au investit foarte mult și asigură condiții foarte bune fără ca pacientul să plătească. Într-adevăr, pentru centrele publice, materialele care au venit- de dezinfecție, protecție- s-au luat prin spitale, sau din donații, care au venit mult mai ușor către public. Pentru cei din centrele de dializă private, care au fost nevoiți să facă și tura a patra, e clar că au fost cheltuieli suplimentare: dezinfectanți, transport, echipamente de protecție. Cei din centrele private au făcut o solicitare pentru acoperirea cheltuielilor, tocmai în vederea menținerii acestui parteneriat public-privat. Ei au dreptate, au făcut cheltuieli suplimentare în această perioadă. Dar, noi, Comisia, nu putem lua decizia financiară, este la latitudinea Ministerului și a CNAS.

Dializa, acest parteneriat public-privat, realizat cu implicarea Băncii Mondiale, merge bine în România. Din punct de vedere al supraviețuirii pacientului dializat, media în România este la nivel european. Este una dintre situațiile în care stăm și noi bine și cu care ne putem lăuda. Dacă subfinanțăm domeniul, nu o să ne mai putem lăuda cu rezultatele...iar pacienții vor avea de suferit”, a spus prof. Tuță.

Vezi mai mult în video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel