Dezinformarea promovată în mass-media, criticată dur. Premierul britanic Keir Starmer: "Legea trebuie să fie aplicată peste tot"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andreea Deaconescu
WhatsApp
Sursa: Freepik
Sursa: Freepik
Premierul britanic Keir Starmer i-a atenţionat joi pe conducătorii companiilor reţelelor de socializare, cărora le-a imputat un rol jucat în izbucnirea violenţelor din ultimele zile în Marea Britanie, că legea trebuie să fie aplicată "peste tot", potrivit AFP.

"Permiteţi-mi să le spun marilor companii de reţele de socializare şi celor care le conduc: incidentele violente sunt în mod clar alimentate online şi aceasta constituie un delict. Asta se întâmplă şi la voi acasă, iar legea trebuie să fie aplicată peste tot", a avertizat el într-o conferinţă de presă.

Atacul cu cuţitul care a costat viaţa a trei fetiţe luni la Southport, în nord-vestul Angliei, a provocat o avalanşă de zvonuri şi dezinformare în social media, în special din partea mişcării de extrema dreaptă, spre care autorităţile arată ca fiind la originea violenţelor de marţi seara.

Citește aici mai multe despre atacul extrem de violent:

1. Carnagiu în Anglia: Doi copii morți și alți nouă, răniți. "Am văzut paramedici în lacrimi" / Suspectul a fost prins 

2. O a treia fetiță a murit după carnagiul din Anglia / Suspectul rămâne în custodia poliției 

Zvonuri despre identitatea suspectului

Zvonurile s-au axat în special pe identitatea şi religia suspectului, Axel Rudakubana, în vârstă de 17 ani şi născut în Ţara Galilor. Potrivit presei britanice, familia sa este originară din Rwanda.

Aceste relatări au umplut astfel golul lăsat de discreţia poliţiei, într-un context dublu sensibil în Regatul Unit cu o creştere a numărului de atacuri cu armă albă şi cu ascensiunea dreptei dure antiimigraţie la ultimele alegeri generale din iulie.

Andrew Tate, influencerul care promovează curentul masculinităţii toxice, cu milioane de urmăritori pe reţelele de socializare, a afirmat luni seara pe X că atacatorul este un "imigrant ilegal", fără să prezinte vreun element care să susţină această afirmaţie, informează Agerpres.

Marc Owen Jones, cercetător la Doha şi expert în fenomenul dezinformării, a evidenţiat impactul mai multor alţi influenceri, care au transmis mesaje vizând imigranţii sau musulmanii pe X, cum ar fi boxerul Anthony Fowler, Tommy Robinson, cunoscută personalitate a dreptei britanice, precum şi un cont cu autori neclari, dar cu un număr foarte mare de urmăritori, numit "Europe Invasion".

Impactul dezinformării

"Ceea ce s-a întâmplat în Southport a fost doar scânteia care a aprins luni şi luni de dezinformare" împotriva musulmanilor şi imigranţilor, a declarat cercetătorul pentru AFP.

Potrivit lui Andrew Chadwick, cercetător specializat în dezinformare de la Universitatea Loughborough, evenimentele au evidenţiat necesitatea ca platformele să adopte o "abordare mai bună" faţă de "dezinformarea flagrantă".

"Neîncrederea este la un nivel atât de ridicat în societatea britanică, fie faţă de mass-media, guvern sau politicieni, încât creează acest mediu, foarte, foarte dificil de gestionat", subliniază el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel