Data publicării:

A fost sau nu comunism? Asemănări între actualul regim și cel de atunci - Dezbatere

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Amfiteatrul Titu Maiorescu din cadrul Facultății de Filosofie București a fost, luni seara, gazda unei conferințe-dezbatere despre filosofia publică. A fost sau nu comunism? Aceasta a fost tema în jurul căreia s-a dezbătut și care, evident, a generat discuții aprinse.

Autor: Gabriela Bejan

Profesorul doctor Dumitru Borțun a afirmat că, dacă ne luăm după principiile marxiste, nu a fost comunism nicăieri în lume, decât, poate, în Iugoslavia. Acesta a mai precizat că între actualul regim de guvernare și anumite etape ale comunismului există similitudini. Soluția îndepărtării lor ar fi ca ”generația actuală să fie resetată. Asta se întâmplă prin comunicare”.

Dezbaterea a fost prezidată de decanul Facultății de Filosofie, profesor-doctor Romulus Brâncoveanu. Invitații săi au fost profesorul Dumitru Borțun de la SNSPA și David Ilina, profesor de logică și filosofie în Pitești. Cu această ocazie a fost lansată și cartea celui din urmă Contemplatio- Convorbiri cu Valentin Mureșan. Publicația vorbește despre perioada comunismului și despre viețile autorilor în timpul acelui regim.

Discuțiile au căpătat amploare chiar spre finalul conferinței, moment în care cei din public, profesori, dar și studenți deopotrivă au luat cuvântul. La întrebarea cum se raportează un tânăr la regimul nazist și cel comunist, care dintre cele două a fost mai periculos, Dumitru Borțun a evitat un răspuns concret și a precizat doar că este greu să realizezi o comparație în termeni bine precizați. De altfel, nici atunci când i-a fost solicitat un răspuns clar la întrebarea care a făcut subiectul întâlnirii acesta nu a fost prea generos în afirmații. El susține că nu a fost comunism nicăieri în lume dacă ne ghidăm după teoria marxistă, acolo unde sunt evocate principiile fundamentale ale regimului comunist. Întrebarea, există similitudini între actuala guvernare și regimul dictatorial, ținând cont că în presă au fost utilizate afirmații ca lovitură de stat, a așternut liniște în sală. După numeroase eschivări, Dumitru Borțun a răspuns că ”nu putem vorbi despre dictatură, dar putem vorbi despre un comunism-românism.

Actuala generație, actuala societate trebuie resetată, iar asta se face numai prin comunicare”, a mai precizat acesta. Dezbaterea a scos în evidență faptul că subiectul comunismului este încă unul controversat și captează chiar și atenția tinerilor. A fost nevoie de intervenții academice și apeluri la diplomație ale decanului Facultății de Filosofie, Romulus Brâncoveanu, pentru a potoli un student din public care aproape a monopolizat discuția. Acesta i-a reproșat profesorului doctor că nu a acceptat să difuzeze un material video cu dovezi despre regimurile dictatoriale, deși avea doar două minute și le fusese recomandat să vină cu astfel de mărturii.

Discursurile susținute de invitații dezbaterii au sunat, în cea mai mare parte a lor, ca o nostalgie a vremurilor comuniste. Profesorul Dumitru Borțun a mărturisit că ”în spatele acelui comunism odios, atunci se putea trăi, se putea învăța filosofie, se putea scrie filosofie, se putea iubi, se putea să îți trăiești viața”.  De cealaltă parte, David Ilina, autorul cărții Contemplatio- Convorbiri cu Valentin Mureșan, a reprodus ideea unui intelectual cunoscut care spunea că ” nu poate exista un prezent viu cu un trecut mort; nu ne putem descotorosi de trecut, nu îi putem întoarce spatele”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel