Data publicării:
Deviația de sept, când e necesară operația
Deviația de sept apare atunci când septul nazal, osul care împarte cavitatea nazală în jumătate, este în mod semnificativ situat în afara centrului sau este strâmb, ceea ce face ca respiraţia să fie dificilă.
Unele persoane se nasc cu deviație de sept, altele dezvoltă asta după ce suferă anumite traumatisme la nivelul nasului, în cazul practicării unor sporturi sau al unor accidente.
În deviațiile de sept grave pot apărea consecințe negative: blocarea/ înfundarea unei nari, cu probleme de respiraţie. Sângerările nazale pot fi frecvente şi pot genera un disconfort vadit. Sforăitul este un alt inconvenient major, determinat de apneea în somn.
Durerile faciale şi migrenele reprezintă poate cele mai supărătoare simptome, pentru că pot genera lipsă de odihnă şi de concentrare. Ba mai mult, poate fi afectat şi randamentul la locul de muncă.
Deviația de sept, tratament chirurgical
Procedura de îndreptare chirurgicală a septului, denumită şi septoplastie, poate fi necesară în cazul în care pacientul manifestă una sau mai multe dintre simptomele enumerate mai sus, iar diagnosticul este confirmat în urma consultului şi examenului imagistic.
În timpul septoplastiei, chirurgul, lucrând în interiorul nasului, face o mică incizie în sept și îndepărtează excesul de os sau de cartilaj. Uneori, septoplastia este combinată cu rinoplastia pentru a îmbunătăți aspectul nasului.
Intervenția chirurgicală pentru corecția deviației de sept se realizează sub anestezie locală sau generala. În funcţie de complexitatea cazului, operaţia poate dura de la aproximativ o oră și jumătate până la câteva ore. În mod normal, pacientul poate pleca acasă în aceeași zi după operație.
În general, septoplastia este recomandată după vârsta de 15 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News